„Pe cine vreți să vă eliberez: pe Isus, numit Baraba sau pe Isus, numit Mesia?” – astfel apare întrebarea lui Pilat în Codex Bezae, de la Cambridge (Mat. 27:17 – τίνα θέλετε ἀπολύσω ὑμῖν, Ἰησοῦν τὸν Βαραββᾶν ἢ Ἰησοῦν τὸν λεγόμενον χριστόν;). Filozoful John R. Lucas este de părere că „Bezae Catanbridgensis nu este aprofundat cum ar trebui de către erudiții care studiază Noul Testament, deși aici se află indiciul pentru a înțelege relatarea din cele patru evanghelii.”
Obiceiul guvernatorului roman de a elibera un prizonier
Prima problemă care apare în povestirea episodului cu Baraba este dată de observația pe care o fac evangheliștii referitor la obiceiul guvernatorului roman de a elibera la sărbătoarea Paștelor cîte un prizonier. Nicăieri în altă parte în afară de Noul Testament nu apare notat acest obicei, dar asta nu înseamnă că acest fapt este exclus din punct de vedere istoric. Eruditul Eugene Boring crede că nu este probabil din punct de vedere istoric ca Pilat să fi avut un astfel de obicei, mai ales dacă se ține cont de trecutul administrativ al guvernatorului; „și chiar dacă ar fi existat un astfel de obicei, este greu de presupus că Pilat ar fi cedat presiunilor autorităților iudaice”.
Dacă privim la procesul lui Isus și la felul în care se comportă Pilat, contrar a ceea ce afirmă Boring, guvernatorul roman cedează în fața presiunilor liderilor iudei și condamnă la moarte un om nevinovat. De ce să presupunem atunci că n-ar fi cedat în fața presiunilor cînd a fost vorba de eliberarea unui criminal? Ținînd cont de situația politică de la Roma, unde împăratul Tiberiu era în pragul nebuniei, iar „Pilat se afla într-o situație similară oficialilor sovietici din timpul lui Stalin” (J. Lucas), este foarte probabil ca guvernatorul roman să fi ținut cont de dorința autorităților iudaice și să-l fi eliberat pe Baraba.
Chiar dacă în alte surse antice, iudaice sau latine, nu există menționat un astfel de obicei, Herman Ridderbos afirmă că unii erudiți văd o trimitere la acest obicei „în Mișna Pesahim 8:6, care este un punct de contact. În istoria administrației legale romane din acea perioadă se găsesc exemple clare de asemenea acte de milă față de condamnați, care aveau loc cu diferite ocazii” (H. Ridderbos, John, Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans, 1997). De fapt, „în legea romană existau două feluri de amnistii. Una era numită abolitio, cealaltă era numită indulgentia. Prima presupunea achitarea acuzatului cînd acesta încă nu era condamnat, Isus intrînd în mod sigur în această categorie atunci cînd este făcută această propunere” (Ben Witherington III, The Gospel of Mark, Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans, 2001). Așadar, există motive să credem că ce afirmă evangheliștii este corect din punct de vedere istoric, chiar dacă acest obicei nu este amintit în alte documente din aceeași perioadă.
Cine era Baraba?
Cine era Baraba? Matei zice că era un „vinovat vestit” (27,16), Marcu spune că Baraba a fost „închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere” (15,7), Luca întăreşte spusele celor doi: Baraba era „ aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor” (23,19) iar Ioan, scurt şi cuprinzător, conchide: „Baraba era tâlhar” (18,40). În textul original grec, Ioan foloseşte termenul „lestes” în caracterizarea lui Baraba. În contextul politico-social al Palestinei de acum 2000 de ani, „lestes” însemna şi răzvrătit, nu doar tâlhar. În contextul actual, Baraba ar fi caracterizat ca un luptător de gherilă. Rezumând cele spuse până acum, un lucru este clar: Baraba a participat la o răscoală, a ucis soldaţi romani şi se bucura de o foarte mare popularitate în rândul iudeilor.
Cum numele persoanelor întâlnite în Sfânta Scriptură au un sens foarte adânc, aflăm şi mai multe despre Baraba analizând sensul, etimologia acestui nume. Baraba provine din expresia aramaică „bar Abbas” care înseamnă „fiul tatălui” deci, implicit şi fiul lui Dumnezeu. Lucas crede că acest nume poate fi tradus și „fiul rabinului” sau „fiul lui Rahab,” dar traducerea cea mai naturală rămîne „fiul tatălui”. Este un nume tipic mesianic. Ştim de exemplu despre conducătorul ultimei mari răscoale a iudeilor (din anul 135 d. Cr.) că s-a numit Barkohba, adică „fiul stelelor”. Chiar Isus folosea un titlu mesianic asemănător: bar Enaş, adică Fiul Omului. Conform numelui său, Baraba era de fapt conducătorul răscoalei. De aceea spune Matei, că era foarte vestit. Pe atunci conducătorul unei răscoale era privit ca un Mesia, ca un eliberator, care aduce pace şi bunăstare poporului. Baraba era deci o figură mesianică.
De ce a fost ales Baraba si nu un talhar ce urma crucificat?
Dar cum se potrivește caracterul numit Baraba în peisaj? Apariția lui pare forțată și de neînțeles, la fel și propunerea lui Pilat. De ce nu a fost ales unul dintre tîlharii care trebuiau să moară alături de Isus?
John Lucas afirmă: „Origen, în sec. al III-lea, nota faptul că după ce s-a mutat în Palestina a găsit că în copiile locale ale Evangheliilor era dat numele Isus Baraba, pe cînd în Alexandria numele era simplu Baraba. Acesta credea că e absurd ca un tîlhar să poarte numele sfînt Isus, concluzia sa fiind aceea că numele trebuie să fi fost doar Baraba.
Copiile Evangheliei după Matei care circulau în Palestina păstrau numele Isus Baraba, nume care li s-ar fi părut absurd celor dintre neamuri.” Isus era un nume foarte comun în Palestina, la fel și numele (de familie) Baraba. Astfel, pentru iudei nu era un lucru uluitor ca să afle că pe tîlharul eliberat în locul lui Isus din Nazaret îl chema Isus Baraba. Totuși, de ce este semnificativ numele?
Pilat a pus evreii să aleagă între două personaje cu numele Isus
Pilat l-a judecat pe Isus și l-a găsit nevinovat, dar din cauza presiunilor autorităților iudaice nu-l putea elibera. În acest moment guvernatorul vine cu propunerea ca poporul să facă o alegere între Isus din Nazaret și Baraba. Nu la întîmplare a fost ales Baraba: dacă într-adevăr numele tîlharului era Isus, poporul avea de ales între Isus Baraba („fiul tatălui”) și Isus Mesia („împăratul iudeilor”).
În dialogul cu Pilat, Isus se numește pe sine „fiul Tatălui”, adică fiul lui Dumnezeu. Lucas se întreabă dacă nu cumva „Isus, numit fiul Tatălui și Isus, numit Mesia sînt una și aceeași persoană.” Dacă ar fi așa, atunci întrebarea lui Pilat înseamnă: la care acuzație doriți să renunțați – la cea de blasfemie sau la cea de răzvrătire împotriva imperiului? Autoritățile religioase iudaice preferă să renunțe la acuzația de blasfemie și să o păstreze pe cea de răzvrătire împotriva Romei.
Alegerea numelui Baraba nu este intamplatoare
Dar din Evanghelii se înțelege foarte limpede că Baraba nu era un personaj fictiv, ci era un criminal, fapt confirmat și după înviere de apostolul Petru (Fapte 3:14 – Dar voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă dăruiască un bărbat ucigaş). Totuși, chiar dacă Isus din Nazaret și Baraba sînt persoane diferite, nu este improbabil ca un om ca Pilat, obișnuit să conducă, iar nu să fie manipulat, să fi ținut cont de numele condamnatului cînd a venit cu această propunere: unui om legat de mîini și de picioare nu-i rămîne decît să scuipe.
În faţa lui Pilat, mulţimea avea de ales între două figuri mesianice, între două mesii cu numele Isus, Isus, numit fiul tatălui și Isus, numit Mesia: primul, Baraba, un luptător pentru drepturi, pentru libertate şi bunăstare, care vrea şi promite o ţară liberă, fără cuceritori şi robi. Al doilea mesia, e unul mistic, mai greu de înţeles şi de urmat, care afirmă clar: „cel ce vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Marcu 8,34). Din punct de vedere istoric, evreii asteptau un Mesia care sa ii elibereze de romani, cel mai probabil motiv care sa justifice alegerea eliberarii lui Baraba.
De 2000 de ani, zilnic, omenirea se află în faţa aceleiaşi alternative. Pe care dintre cei doi să-l aleagă? Pe Fiul Tatălui sau pe Fiul Omului? Diavolul nu este atât de nesăbuit să se arate în toată urâţenia lui. Nu ar atrage pe nimeni, arătându-se hidos, cu coarne, copite, cap de ţap şi cu furcă în mână. Ca să-şi câştige adepţi, Satan promite raţionalul, libertatea, bunăstarea, viitorul strălucit, frumos, lipsit de griji şi impedimente. Stoloiov zicea că dacă Anticristul ar scrie o carte, cel mai probabil i-ar da următorul titlu: Drumul cel mai simplu spre fericire, pace şi bunăstare.
Atât de frumoasă este parabola despre casa construită pe stâncă: „De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte va fi asemenea bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, va fi asemenea bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare” (Matei 7,24-27).
Ținînd cont de cinismul lui Pilat, nu este exclus ca acesta să fi adus în fața poporului doi condamnați cu numele Isus: ambii erau dintre iudei. Indiferent, însă, de numele tîlharului pus alături de Isus din Nazaret, alegerea poporului a fost cea greșită.
Deci, liberi şi nesiliţi de nimeni, voi pe cine ați alege?
No comments yet.