Spre sud-vest şi imediat în afara vechii cetăţi a Ierusalimului, între muntele Sion şi muntele “sfatului celui rău”, era o vale cunoscută mai întâi în ebraică ca gey ben [b’ne] hinom, „valea fiului [sau fiilor] lui Hinom”. Mai târziu, aceasta a fost numită doar gey hinom (גי הנם, geh hinnóm), „valea lui Hinom” (Hinnom), în limba greacă, Gheena (γέεννα citit géenna), iar în latină gehénna. Astăzi este valea este cunoscută sub numele de Wadi er-Rababi.
În Septuaginta, scrisă în limba greacă, expresia „valea lui Hinom“ din Iosua 18:16 a fost redată prin „Gheenă“. În Scripturile greceşti creştine, expresia geh hinnóm apare de 12 ori, prima ocurenţă fiind cea din Matei 5:22. Traducerea lumii noi o redă prin „Gheenă“ în toate ocurenţele: Mt 5:22, 29, 30; 10:28; 18:9; 23:15, 33; Mr 9:43, 45, 47; Lu 12:5; Iac 3:6.
De fapt aceasta era o trecătoare adâncă şi îngustă cu versanţi prăpăstioşi şi stâncoşi, situată nu departe de marele templu şi palat al lui Solomon. O parte a acestei văi a fost numită mai târziu Tofet şi unii cred că acolo se afla un loc unde se adunau cântăreţii şi muzicienii regali ai lui Solomon pentru a umple valea cu cântări de laudă lui Dumnezeu – Ios. 15:8; 2Regi 23:10; Ier. 19:2,6.
În vechime începând cu secolul al VIII-lea î.e.n., pe vremea regilor lui Iuda, aici s-au practicat ritualuri pagane și se aduceau ca jertfe, iar la bătrâneţe, Solomon a construit în această vale altare dezgustătoare pentru dumnezei păgâni şi zeiţe, lui Moloh, Baal, Chemoş şi Astarteea (1Regi. 11:5-7). Se spune că aici a fost ridicat un monstruos idol de bronz care era încălzit pe interior şi în ale cărui braţe înroşite în foc închinătorii la idoli îşi aruncau de vii fiii şi fiicele. Ca urmare, această vale ce odată răsuna de lauda lui Dumnezeu a fost umplută de ţipetele copilaşilor ce erau oferiţi ca jertfe zeului focului Moloh (2 Cronici 28:1–3; 33:1–6). Profetul Ieremia a prezis că în această vale Dumnezeu avea să-şi execute judecata împotriva iudeilor pentru nelegiuirea lor. Ei aveau să fie măcelăriţi de babilonieni în acest loc (Ieremia 7:30–33; 19:6, 7).
Credinciosul împărat Iosua a pus capăt acestei cruzimi şi pentru ca acea practică să nu mai apară din nou el a profanat valea, pângărind-o cu oase ale oamenilor morţi (2Regi. 23:10,14; 2Cron. 34:4,5). Potrivit eruditului evreu David Kimhi (aprox. 1160–1235 e.n.), din acel timp înainte, Gheena a devenit groapa de gunoi (cel mai probabil de atunci provine idea de ghena de gunoi) folosită de toţi pentru deşeurile cetăţii, un loc unde era depozitat tot gunoiul şi toată murdăria din Ierusalim. Ea a slujit drept loc de incinerare, unde focul ardea încontinuu pentru ca gunoiul să fie distrus. Tot ce se arunca în această groapă era mistuit, transformat în cenuşă. Aici erau aruncate trupurile animalelor moarte şi ale criminalilor executaţi, care nu erau consideraţi demni să fie puşi într-un mormânt de amintire.
Pentru a întreţine arderea flăcărilor se adăuga sulf sau pucioasă. Marginea stâncilor era crestată, iar o parte din gunoiul aruncat se agăţa de stânci şi deoarece începea descompunerea, de fapt viermii sau larvele erau cei care consumau resturile de carne şi nu flăcările sulfuroase de dedesubt. Pentru mintea evreilor Gheena a devenit un simbol viu al nimicirii, un lucru dezgustător, o repulsie pentru ochi şi pentru nări o duhoare. În Gheenă nu se arunca nicio fiinţă vie, nici om, nici animal, ca să fie arsă sau chinuită.
Mulţi traducători ai Bibliei şi-au luat libertatea de a reda cuvântul Géenna prin „iad“ (Matei 5:22, King James Version), deoarece ei asociază focul propriu-zis din acea vale situată în afara Ierusalimului cu focul iadului (învăţătura păgână potrivit căreia cei răi vor fi pedepsiţi în viaţa de apoi să ardă în foc).
No comments yet.