Explicarea evangheliei după Ioan – Vindecarile miraculoase – Partea III

2. Semnul arătat prin vindecarea fiului unui slujitor regesc

Al doilea semn este, după cum ştiţi din Evanghelia după Ioan, vindecarea fiului unui slujitor regesc. Prin ce este vindecat fiul slujitorului regesc? Nici aici nu puteţi înţelege ceea ce s-a petrecut în realitate decât dacă citiţi corect Evanghelia după Ioan, dacă aveţi în vedere cuvintele care constituie esenţa acestui capitol. În versetul 50 din capitolul 4, după ce slujitorul regesc îi spune lui Iisus din Nazaret necazul său, citim: „Iisus îi spune: Du-te, fiul tău trăieşte. Omul a crezut cuvântul pe care i l-a spus Iisus şi a plecat.”

Şi aici avem două suflete, sufletul lui Christos şi cel al tatălui al cărui fiu era bolnav. Şi cum acţionează cuvântul lui Christos: „Du-te, fiul tău trăieşte”? Acţiunea sa trezeşte în celălalt suflet forţa de a crede cele spuse. Aceste două forţe acţionează împreună. Cuvântul lui Christos a avut forţa de a se aprinde în celălalt suflet, încât slujitorul regesc a crezut. Dacă omul nu ar fi crezut, fiul său n-ar fi fost vindecat. Astfel, o forţă acţioneză asupra alteia: este nevoie de amândouă. Aici forţa christică se ridică la o treaptă mai înaltă. La nunta din Cana avea încă nevoie, pentru a putea acţiona, de susţinerea forţei materne. Acum însă a venit momentul în care forţa christică poate revărsa imediat în sufletul slujbaşului împărătesc cuvântul care aprinde scânteia. Aici avem o potenţare a forţei christice.

3.  Vindecarea slăbănogului, care era bolnav de 38 de ani

Al treilea semn este vindecarea bolnavului de lângă scăldătoarea Betezda, suferind de 38 de ani. Şi aici trebuie să citim cuvântul cel mai important, care luminează tot restul: „Iisus i-a spus: Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă.” Bolnavul tocmai îi explica lui Iisus că îi era imposibil să se mişte: „Doamne, nu am pe nimeni care să mă arunce în scăldătoare atunci când se tulbură apa; că până să vin eu altul coboară înaintea mea” (5:7). Atunci Christos îi spune – lucru de asemenea important, căci era o zi de Sabat, care făcea să domnească o atmosferă de sărbătoare şi de cea mai pură iubire între oameni –, îmbrăcând ceea ce avea de zis în cuvintele: „Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă!” (5:8). Cuvinte pe care trebuie să le legăm de altele, nu mai puţin importante: „Iată că ai fost vindecat. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” (5:14)

Ce vrea să spună prin asta este că boala pe care o avea de 38 de ani acest om era datorată păcatului său. Dacă acest păcat fusese comis în această viaţă sau într-o viaţă anterioară nu discutăm acum. Ceea ce ne interesează este că Christos a revărsat în sufletul lui forţa de a face ceva, forţă care pătrunde până în natura moral-sufletească a celuilalt. Aici avem o altă potenţare a forţei christice. Mai înainte era vorba de ceva ce putea acţiona doar până la nivelul fizicului, de ceva ce avea ca rezultat ceva fizic. Acum însă este o boală despre care Christos însuşi spune că este în legătură cu păcatul bolnavului. În acest moment Christos ştie să intervină chiar asupra sufletului bolnavului.

Anterior avusese încă nevoie de concursul tatălui bolnavului; acum forţa Sa acţionează în sufletul bolnavului, iar ceea ce îi dă un farmec în plus este că faptul se petrece în ziua Sabatului. Omul modern nu mai are un simţ pentru astfel de lucruri, dar cel care trăia în spiritul Vechiului Testament înţelegea ce voia să se spună prin aceea că vindecarea s-a petrecut în ziua de Sabat. Tocmai de aceea iudeii au fost atât de tulburaţi văzând cum acest bolnav îşi „ia patul” într-o zi de Sabat. Această subliniere este deosebit de importantă. Atunci când citesc Evangheliile oamenii ar trebui să înveţe să gândească! Faptul că bolnavul care de 38 de ani nu putea merge a putut fi vindecat şi acum mergea n-ar trebui considerat ca de la sine înţeles; un paragraf ca cel ce urmează ar trebui să le dea de gândit: „Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Astăzi este zi de Sabat şi nu îţi este îngăduit să-ţi iei patul.” (5:10)

Ceea ce îi frapează pe iudei nu este atât vindecarea acesui om cât faptul de a-l vedea purtându-şi patul în ziua de Sabat! Vindecarea acestui bolnav este legată de întrega conjunctură a acţiunii în ziua de Sabat. În Christos însuşi trăieşte acest gând: Dacă Sabatul urmează să fie într-adevăr o zi sfântă în ochii lui Dumnezeu, sufletele trebuie să aibă, prin forţă divină, o putere specială în această zi. Prin această putere Christos acţionează asupra celui aflat în faţa Sa, ea s-a transferat asupra sufletului bolnavului însuşi. Şi în timp ce înainte bolnavul nu găsise în el forţa de a birui urmările păcatului, acum el primeşte această putere prin acţiunea forţei christice. Avem o altă intensificare a forţei christice.

Partea I: Explicarea celor 7 minuni din Evanghelia după Ioan
Partea II: Nunta din Cana Galileii
Partea III: Vindecarile miraculoase
Partea IV: Hrănirea celor cinci mii și Christos venind pe mare
Partea V: Vindecarea orbului din naştere
Partea VI: Învierea lui Lazăr

Sursa: Conferintele a XI-a si a VII-a din seria GA112 ale lui Rudolf Steiner
www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF09.html
www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF07.html

Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici