Echinocțiul (numit și echinox) este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele, în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc. Punctele de intersecție ale eclipticii (traiectoria mișcării aparente a Soarelui pe sfera cerească) cu ecuatorul ceresc se numesc puncte echinocțiale. Punctele echinocțiale își schimbă poziția pe ecliptică din cauza fenomenului de precesie.
Echinocțiul are loc de două ori pe an. Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie.
Calendarul gregorian este varianta de calendar cu cea mai mare răspândire. O modificare a calendarului iulian a fost propusă pentru prima oară de doctorul napolitan Aloysius Lilius și a fost decretată de Papa Grigore al XIII-lea la 24 februarie 1582, numită și reforma calendarului. Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian.
Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian
Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară să se mute ușor înapoi în anul calendaristic. Motivul Bisericii Catolice pentru ajustarea calendarului era acela de a sărbători Paștele la data pe care o credeau ei că a fost stabilită la Primul conciliu de la Niceea în anul 325.
Biserica Alexandriei sărbătorea Paștele în sâmbăta după sau în a 14-a zi după luna plină care cădea după echinoțiul de primăvară, pe care l-au stabilit pe 21 martie. Însă Biserica Romei considera că echinocțiul cădea pe 25 martie și folosea altă zi a de sărbătorire. Din secolul al X-lea, toate bisericile (cu excepția a câteva de la granița Imperiului Bizantin), au adoptat Paștele alexandrin, care plasa încă echinocțiul pe 21 martie.
Mai mult, numărarea fazelor lunii care erau folosite ca să calculeze Paștele erau fixate pe calendarul iulian după un ciclu de 19 ani. Aceasta era o aproximație care dădea o eroare de o zi la 310 ani. Astfel, până în secolul al XVI-lea se acumulase o diferența de patru zile.
O rezolvare a problemei s-a găsit prin definirea unei reguli: anii divizibili prin 100 vor fi ani bisecți numai dacă sunt divizibili și prin 400. Astfel, în ultimul mileniu, anii 1600 și 2000 au fost bisecți, dar 1700, 1800 și 1900 nu au fost. În acest mileniu, anii 2100, 2200, 2300 și 2500 nu vor fi ani bisecți, în timp ce anul 2400 va avea această calitate.
Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. (sau 709 ab urbe condita). Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria și a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic.
Calendarul iulian are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Calendarul iulian a rămas în uz în unele țări până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe. Cu aceast calendar ar trebui adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondența cu anul astronomic(365 de zile, 5 ore, 48 de minute şi 45,6 secunde), care este mai lung cu 11 minute şi 14,4 secunde decât anul iulian mediu, această ducând la acumularea unei zile diferență în 128 de ani. S-a spus că Cezar era conștient de imperfecțiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră.
Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, în 1582 papa Grigore al XIII-lea l-a desemnat pe astronomul şi matematicianul german Cristopher Clavius (1537 – 1612) să facă schimbările necesare calendarului iulian pentru a corecta diferenţa de timp (cele 11 minute şi 14 secunde). În momentul în care s-a făcut această corecţie ziua de 5 octombrie 1582 din calendarul iulian a devenit 15 octombrie în calendarul Gregorian, făcând ca echinoxul de primăvară să nu mai fie la 21 martie, ci la 11 martie.
Acesta făcea reglarea funcție de echinocțiul de primăvară și luna sinodică (pentru Paște). Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului Gregorian.
Cu toate ca in anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculeaza inca pe baza calendarului iulian, in care echinoctiul de primavara are loc cu 13 zile mai tarziu. De aici neconcordanta cu data Pastelui din Biserica Catolica.
Este important de ştiut că şi în Ţările Române, mai ales în secolul al XIX-lea, calendarul gregorian era destul de des folosit. Totuşi el nu va fi adoptat decât în anul 1919, pentru ca să intre în vigoare în 1924, când ziua de 1 octombrie a devenit 14 octombrie.
Atunci când se doreşte transformarea datelor consemnate în Moldova şi Ţara Românească, între anii 1582 şi 1924, de pe stil vechi pe stil nou pentru a obţine data corectă trebuie efectuate următoarele operaţii:
- pentru perioada 4 octombrie 1582 – 28 februarie 1700 să se adune 10 zile;
- pentru intervalul 1 martie 1700 – 28 februarie 1800 să se adune 11 zile;
- pentru perioada 1 martie 1800 – 28 februarie 1900 să se adune 12 zile;
- pentru intervalul 1 martie 1900 – 1 octombrie 1924 să se adune 13 zile.
Sursa: wikipedia.org
No comments yet.