În nici o altă perioadă a vieţii, omul nu cunoaşte o dezvoltare atât de intensă ca în perioada de viaţă intrauterină: de la stadiul de celulă, în doar câteva luni acesta se transformă într-o fiinţă umană, completă, cu abilităţi extraordinare. Este incredibil.
Prin urmare, recunoscând importanţa educaţiei copilului – mai ales în primii ani de viaţă – şi fără a nega eficacitatea auto-educaţiei a adultului, care este responsabil de propria dezvoltare lucrând cu sine însuşi, putem afirma că nici educaţia copilului, nici auto-educaţia adultului nu va avea vreodată impactul pe care îl are educaţia prenatală. Noul născut a petrecut deja 9 luni intrauterin, timp în care s-au pus bazele viitorului adult.
Aşadar, educaţia prenatală îşi propune să ofere embrionului, mai târziu fătului, cele mai bune materiale şi condiţii pentru dezvoltare, ca parte a unui proces natural şi în acord cu propria-i dinamică, potenţialul şi abilităţile pe care acesta le deţine. Se ridică o întrebare, cui îi este destinată această educaţie? Mamei sau copilului? Răspunsul este: amândurora. Există o simbioză între aceste două fiinţe, astfel încât tot ceea ce trăieşte mama, împărtăşeşte cu copilul. Mama, primul univers al copilului, atât fizic cât şi psihic, reprezintă „materia primă vie” a celui din urmă. Este, de asemenea, mediatorul dintre lume şi copilul ei. Fiinţa umană care se formează în interiorul pântecului nu are contact direct cu lumea exterioară, dar primeşte în mod constant senzaţiile, emoţiile, sentimentele, gândurile mamei sale care reacţionează la mediul înconjurător. Psihicul lui în curs de dezvoltare, precum şi ţesuturile celulare, memoria organică, înregistrează toate aceste lucruri care mai târziu îi vor „desena” personalitatea.
În urmă cu mai bine de o sută de ani, chinezii au înfiinţat clinici unde femeile care aşteptau un copil îşi petreceau perioada de sarcină, într-o atmosferă de linişte şi înconjurate de frumuseţe. Astăzi, lucrări ştiinţifice efectuate în patru domenii diferite, converg pentru a sublinia posibilităţile de educare a copiilor intrauterin. Aceste posibilităţi se referă la:
- Capacităţile senzoriale ale fătului, studiate de cercetători pluridisciplinari.(vezi Uimitoarele capacitati senzoriale ale fatului)
- Amprentele emoţionale detectate de către psihologi şi psihanalişti.(Legatura emotionala dintre mama si fat)
- Abilitatea particulelor elementare care formează atomi, molecule şi celule vii, de a stoca informaţii, studiate de fizicieni.(Inregistrarea celulara a informatiilor)
Foarte interesant articol! Vreau sa aflu mai multe pe aceasta tema!
multumesc, urmeaza si alte articole, aceasta a fost doar o introducere 🙂