Efectele epigenetice din uterul mamei şi al primilor ani de viaţă pot afecta sănătatea fătului pentru întreaga viaţă
“Experienţa familială din timpul copilăriei“, în special din pântecul mamei şi ai primilor ani de viaţă, devine “parte integrantă a biologiei individului şi are capacitatea de a influenţa sănătatea şi durata de viaţă.” Mecanismul central al acestui proces este cel epigenetic, definit ca modificări persistente şi ereditare asupra informaţiilor genomului care nu implică schimbări în secvenţele ADN-ului.
Aceasta a fost tema centrală a unei conferinţe recente de la Universitatea Columbia din Vancouver, susţinută de către Profesorul Michael Meaney de la Departamentul de Psihiatrie, Neurologie şi Neurochirurgie de la Universitatea McGill din Montreal, Quebec. Profesorul Meaney este cunoscut în primul rând pentru cercetările sale privind stresul, îngrijirea maternală şi termenul de genă. Echipa sa de cercetări a descoperit importanţa îngrijirii materne în modificarea structurii genelor care controlează managementul stresului.
Cercetarea sa are implicaţii pentru politica publică în ceea ce priveşte suportul maternal şi rolul său în prevenirea bolilor şi a sănătăţii umane, pentru că “… dezvoltarea şi funcţionarea creierului sunt controlate de către mediul social.” Meaney a mai subliniat faptul că:
- Funcţionarea genomurilor este reglementată de semnale epigenetice care sunt rezultatul mediului social.
- Semnalele epigenetice în primii ani de viaţă, controlează dezvoltarea şi funcţionarea creierului.
- Modificările epigenetice pot apărea în celulele germinale şi pot fi transmise propriilor copii.
Domeniul epigeneticii sociale explorează mecanismele prin care diverşi factori precum venitul familial, comportamentul parental, creşterea copiilor şi toxinele din mediul înconjurător îşi exercită efectul prin modificarea expresiei propriilor noastre gene. Cu alte cuvinte: “Activarea genelor este un efect reglementat ecologic.” Meaney a explicat în continuare , că “dezvoltarea unui individ este un proces activ de adaptare care are loc într-un context social şi economic.”
“Grija părintească afectează activitatea genelor din creier care reglează reacţiile la stres, dezvoltarea neuronilor şi reproducerea,” a spus, adăugând faptul că, calitatea grijii parentale este de cele mai multe ori o reflectare a calităţii mediului. Răspunsurile neural şi endocrin la stres sunt “adaptări defensive“, motiv pentru care oamenii “devin mai reactivi” la mediul înconjurător şi la factorii de stres. În acest sens, semnalele din partea părinţilor sunt o “anticipare” a tinerilor cu privire la natura mediului pe care îl vor întâlni: va fi educativ sau periculos?
În discuţia, “Originile care au dus la dezvoltarea bolilor la adulţi“, Meaney a menţionat că: abuzul, neglijarea, disciplina aspră, şi certurile din familie (legate de “povara sărăciei”) cresc nivelul hormonilor de stres şi pot duce la “depresie, dependenta de droguri, anxietate, diabet, obezitate şi boli de inimă.” Mai mult, sărăcia tinde să ducă la creşterea necazurilor parentale, care la rândul lor duc la “rezultate cognitive” mai scăzute ale copilului. Abuzul asupra copilului este corelat cu aproximativ jumătate din procentajul de sinucideri.
Influenţele de mediu primează influenţei genomului în timpul dezvoltării timpurii controlată de către anumite genotipuri. Într-un studiu, 25% din variaţiile a peste 1423 zone a genelor au fost explicate de genetică, în timp ce 75% au fost rezultatul interacţiunii genelor şi a mediului (de exemplu, adaptările), care au fost corelate cu factori precum, greutatea la naştere, fumatul, numărul copiilor din familie, depresia, durata sarcinii şi obezitatea.
“Dacă societăţii i-ar păsa într-adevăr de copii, atunci ar crea un mediu sănătos în care stresul, sărăcia, violenţa, toxinele, inegalitatea şi alte condiţii nocive ar fi reduse la un minim absolut.” Peter G. Prontzos
Sursa: birthofanewearth.blogspot.ro
Traducator: Alina Iordan
No comments yet.