25 de mantre motivaţionale pentru îmbunătăţirea sinelui

Mantre motivaţionaleÎnvaţă să te iubeşti. Dacă spui „Mă accept aşa cum sunt chiar acum”, de 2 ori pe săptămână timp de 30 de zile, în ziua 28 vei crede acest lucru. – din filmul „Hungry for Change”

„Felul în care gândeşti, cum te comporţi, modul în care mănânci, toate acestea îţi pot influenţa viaţa cu 30, 50 de ani”. – Deepak Chopra

„Aluneci spre spate? Poate ai nevoie de susţinere pentru un bun început”. – Dan Millman

„Motivaţia te determină să începi un lucru. Obişnuinţa te determină să mergi mai departe”. – Jim Ryan

„Eşti prea deştept ca să fii propriul tău obstacol”. – Jennifer Freeman

„Nu aştepta până totul este perfect. Nu va fi niciodată. Vor fi întotdeauna încercări, obstacole şi condiţii nu tocmai perfecte. Şi ce? Începe acum. Cu fiecare pas pe care îl faci vei ajunge mai puternic, mai priceput, vei avea încredere în tine şi din ce în ce mai mult succes”. – Mark Victor Hansen

„Tu eşti la fel de important precum este sănătatea ta”. – Terri Guillements

„Nu renunţa la cea mai mare dorinţă a ta, pentru ceea ce îţi doreşti acum”. – Necunoscut

Mantre motivaţionale„Fiecare realizare începe cu decizia de a încerca”. – Gail Devers

„O femeie puternică ştie că are energie pentru o călătorie, dar o femeie cu adevărat puternică ştie că în timpul călătoriei îşi va regăsi energia ”. – CJ Lewis

„Dacă încerci mereu să fii normal, nu vei ştii niciodată cât eşti de uimitor ”. – Maya Angelou

„Mişcarea este un medicament pentru starea fizică, emoţională şi mentală a unei persoane”. – Carol Welch

„Suntem ceea ce facem în mod repetitiv, perfecţiunea nu este o acţiune ci un obicei”. – Aristotel

„Iubeşte-te şi toate celelalte vor veni de la sine”. – Lucille Ball

„Încercările sunt darurile care ne fac să căutam un alt centru de gravitaţie. Nu vă împotriviţi lor. Găsiţi un mod diferit de abordare”. – Oprah Winfrey

„Nu te gândi la eşecurile de astăzi ci la succesele de mâine. Ţi-ai impus o sarcina dificilă dar vei reuşi dacă perseverezi şi vei avea o mare bucurie când vei depăşi obstacolele ”. – Helen Keller

„Şi vine vremea când bucuria succesului este mai mare decât riscul asumat”. – Anais Nin

Mantre motivaţionale„Sunt prea pozitiv ca să mă îndoiesc, prea optimist ca să mă tem şi prea motivat ca să fiu învins”. – Hussein Nishah

„Sunt propriul meu experiment. Sunt o operă de artă”. – Madonna

„Îndeplineşte cât mai bine fiecare sarcină primită, nu contează cât de neimportantă pare la momentul respectiv. Nimeni nu învaţă mai multe despre o problemă decât cel care o aprofundează”. – Sandra Day O, Connor

„Am fost îngrozită de fiecare moment al vieţii mele – dar nu am lăsat această teamă să mă împiedice să fac toate lucrurile pe care mi le-am dorit”. – Georgia O, Keeffe

„Dacă nu ne schimbăm, nu creştem. Dacă nu creştem, nu trăim cu adevărat”. – Gail Sheehy

„Transformarea înseamnă să mergi mai departe de formă”. – Wayne Dyer

„Mereu să fii cea mai bună versiune a ta, decât versiunea second-hand a altcuiva”. – Judy Garland

„Când vine vorba de alimentaţie sănătoasă şi exerciţii fizice, nu există – Voi începe mâine. Mâine înseamnă boală”. – Terri Guillements

Sursa: wakingtimes.com


 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.