Kriya Yoga – Cunoașterea Sinelui, cunoașterea lui Dumnezeu

Înţelepciune, creativitate, securitate, fericire, iubire necondiţionată – este posibil să găseşti ceea ce ne aduce cu adevărat fericirea reală şi persistentă?

Experimentând divinitatea din sufletele noastre, cerând fericirea divină ca bucurie a noastră – aceasta e ceea ce învăţăturile Kriya Yoga oferite de către Paramahansa Yogananda ne învaţă. Ştiinţa sacră a Kriya Yoga este formată din tehnici avansate de meditaţie ale căror practică devoţională conduce către realizarea Dumnezeului şi eliberarea sufletului din toate formele de constrângeri. Este vorba despre tehnica regală sau supremă a yoga, uniunea divină.

Învăţătorii iluminaţi ai Indiei au descoperit ştiinţa spirituală a Kriya Yoga într-un trecut de mult uitat. Krishna o identifică, lăudând-o în Bhagavad Gita. Înţeleptul Patanjali vorbeşte despre ea în Yoga Sutras. Paramahansa Yogananda a explicat că metoda veche de meditaţie era cunoscută şi lui Iisus Cristos, ca şi discipolilor Sf. Ioan, Sf. Pavel şi altora.

Kriya Yoga a fost pierdută pentru secole în epoca întunecată, fiind reintrodusă în timpurile moderne de către Mahavatar Babaji, al cărui discipol Lahiri Mahasya (1828–1895) a fost primul care a predat-o liber în era noastră. Mai târziu, Babaji l-a rugat pe discipolul lui Lahiri Mahasya, Swami Sri Yukteswar Giri (1855–1936) să îl înveţe pe Paramahansa Yogananda această tehnică şi să-l trimită în vest pentru a oferi lumii această tehnică de relevare a sufletului.

Paramahansa Yogananda a fost ales dintre venerabilii guru să aducă ştiinţa străveche a Kriya Yoga în vest şi pentru acest scop a înfiinţat Frăţia Realizării de Sine în 1920. Ceea ce era la îndemâna a numai câţiva credincioşi care renunţau la lume şi trăiau ca ascetici, aceşti mari guru ai Indiei au făcut ştiinţa veche a Kriya disponibilă tuturor căutătorilor sinceri din toată lumea prin instrumentul Paramahansa Yogananda şi a acestei organizaţii pe care a înfiinţat-o.

Yogananda scria: Dăruindu-mi binecuvântarea sa înainte de a ajunge în America în 1920, Mahavatar Babaji mi-a spus că am fost ales pentru o misiune sacră: “Eşti cel pe care l-am ales să împrăştie mesajul Kriya Yoga în Vest. Cu mult timp în urmă l-am întălnit pe Yukteswar la Kumba Mela; i-am spus că te voi trimite la el pentru antrenamente”. Apoi Babaji a prezis: “Kriya Yoga, metoda ştiinţifică a relizării Divine, se va împrăştia în cele din urmă peste tot, şi va ajuta la armonizarea naţiunilor prin percepţia fiecăruia transcendentală a Tatălui Infinit.”

Tehnicile meditative ale căii Kriya Yoga oferite de către Paramahansa Yogananda sunt descrise în Autobiografia unui Yoghin. Tehnicile propriu-zise ale Frăţiei Realizării de Sine sunt oferite studenţilor după o perioadă preliminară de studiu şi practică ale celor trei tehnici pregătitoare, predate de către Paramahansa Yogananda. Luate împreună ca un sistem comprehensiv, aceste tehnici de meditaţie îl ajută pe practicant să atingă cele mai înalte beneficii şi scopul divin al vechii ştiinţe yoga.

Kriya Yoga1. Exerciţiile de energizare: O serie de exerciţii psihofizice dezvoltate de către Paramahansa Yogananda în 1916  pentru a pregăti trupul pentru meditaţie. Practica normală promovează relaxarea mentală şi psihică  şi dezvoltă puterea dinamică a intenţiei. Folosind respiraţia, forţa vieţii şi atenţia concentrată, această tehnică oferă practicantului posibilitatea de a atrage energie în abundenţă în corp conştient, purificând şi întărind toate părţile corpului, sistematic, pe rând. Exerciţiile de energizare care durează aproximativ 15 minute, sunt una dintre cele mai eficiente metode de a elimina stresul şi tensiunea nervoasă. Practicându-le înaintea meditaţiei devin un mare ajutor pentru a intra într-o stare de conştiinţă interioară plină de calm.

2. Hong-Sau Tehnica pentru Concentrare ajută la dezvoltarea puterii latente de concentrare. Prin practica acestei tehnici, fiecare învaţă să îşi retragă gândurile şi energia de la distracţiile exteriorului pentru a putea fi perfect concentrat pe orice scop pentru a fi înfăptuit sau problemă pentru a fi rezolvată. Sau se poate ca această concentrare interioară să fie îndreptată către interior pentru a realiza Conştiinţa Divină din sine.

3. Tehnica Meditaţiei Aum ne arată cum să folosim puterea concentrării la cele mai înalte niveluri pentru a descoperi şi dezvolta calităţile divine ale fiecărui Sine Adevărat. Această metodă antică ne învaţă cum să experimentăm prezenţa atot-pătrunzătoare a Prezenţei Divine ca AUM, Lumea sau Sfântul Duh care susţine şi subliniază toată creaţia. Tehnica extinde conştiinţa dincolo de limitele corpului şi minţii pentru realizarea plină de bucurie a potenţialului infinit personal.

4. Tehnica Kriya Yoga. Kriya e o tehnică avansată a tehnicilor Raja Yoga ale pranayama (controlul energiei – vitale). Kriya întăreşte şi revitalizează curenţii subtili ai energiei vieţii (prana) în şira spinării şi creier. Vechii clarvăzători ai Indiei (rishis) percepeau creierul şi coloana vertebrală ca şi copacul vieţii. Din fluidul subtil cerebrospinal centrii vieţii şi conştiinţei (chakrele) lasă să curgă energiile care însufleţesc toţi nervii şi toate organele şi ţesuturile corpului. Yoghini au descoperit că prin circularea constantă a forţei vieţii în sus şi în jos de-a lungul şirei spinării prin tehnicile speciale ale Kriya Yoga este foarte posibil să îţi accelerezi evoluţie spirituală proprie şi a conştiinţei.

Practica corectă a Kriya Yoga permite încetinirea naturală a ritmurilor inimii, a plămânilor şi a sistemului nervos,  producând o stare interioară de linişte a corpului şi a minţii, eliberând atenţia de la turbulenţa obişnuită a gândurilor, emoţiilor şi a percepţiilor senzoriale. În această claritate a nemişcării interioare, ajungi să experimentezi o pace interioară tot mai adâncă şi conexiunea cu propriul suflet şi cu Dumnezeu.

Iisus Cristos şi Kriya YogaEvanghelia dupa Iisus - Paramahansa YoganandaUna dintre misiunile esenţiale ale lui Paramahansa Yogananda a fost „să dezvăluie armonia completă şi unicitatea esenţei Creştinismului original aşa cum ea a fost dezvăluită de către Iisus Cristos şi de către Yoga originală învăţată de către Bhagavan Krishna; şi de a arăta că aceste principii ale adevărului sunt baza ştiinţifică comună a tuturor religiilor adevărate.”Publicului larg, Iisus a propovăduit filozofia simplă a credinţei, iubirii şi a iertării. A vorbit deseori în parabole, impregnate cu morale nemurioare. Dar discipolilor apropiaţi le-a arătat adevărurile adânci, adevăruri ce îşi au corespondenţele lor în cele mai adânci concepte metafizice ale mai vechii filozofii antice a yoga.Pentru a înţelegînvăţăturile originale ale lui Iisus – inclusiv faptul că le-a dăruit discipolilor săi tehnicile ezoterice de meditaţie yoga – trebuie citite comentariile detaliate ale lui Paramahansa Yogananda la Evanghelii: Evanghelia dupa Iisus.
Sursa: noulpamant.ro
Traducere dupa yogananda-srf.org

 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.