Iisus în religia islam

Isus in CoranÎsâ Ibn Maryam (în arabă: عيسى) cunoscut sub numele de Iisus din Noul Testament, este considerat a fi mesagerul lui Dumnezeu şi al-Masih (Mesia) în Islam, care a fost trimis pentru a ghida copiii lui Israel (Banī Isra’il), cu o nouă scriptură, al-Injil (Evanghelia). Credinţa că Iisus este un profet, este necesară în Islam, aşa cum şi ceilalţi profeţi sunt numiţi în Coran. Acest lucru se reflectă în faptul că Iisus este o figură semnificativă în Coran, deşi Noe, Adam şi Moise apar cu o mai mare frecvenţă. Coranul atestă faptul că Iisus a fost născut de Maria (în arabă: Maryam), în urma unei concepţii miraculoase, fiind fecioară, ca urmare a voinţei lui Dumnenzeu (în arabă: Allah).

Pentru a ajuta poporul evreu şi a-şi duce la capăt lucrarea, Iisus a fost înzestrat cu puterea de a face minuni (cum ar fi vindecarea orbilor, învierea oamenilor din morţi, etc.) toate mai degrabă cu permisiunea lui Dumnezeu, decât cu propria sa putere. În conformitate cu Coranul , Iisus deşi a fost răstignit, nu a murit prin crucificare ci „Dumnezeu L-a ridicat la El”. Ca toţi profeţii din Islam, Iisus este considerat musulman (unul care se supune voinţei lui Dumnezeu) iar adepţii săi ar trebui să adopte „calea cea dreaptă”, după cum a poruncit Dumnezeu.

Crestinism vs IslamIslamul respinge Trinitatea Creştină, faptul că Iisus este fiul lui Dumnezeu întrupat, că a fost răstignit sau că a înviat, ispăşind păcatele omenirii. Coranul susţine că Iisus Însuşi nu a susţinut niciodată aceste lucruri, nu va apărea la Judecata de Apoi, alături de Dumnezeu. Coranul subliniază că Iisus a fost un muritor de rând ales pentru a transmite mesajul lui Dumnezeu, la fel ca şi ceilalţi profeţi. Textele islamice interzic asocirea lui Dumnezeu (shirk), cu alţi parteneri, subliniind astfel noţiunea de monoteism (tawhīd). O interpretare alternativă a acestei teologii este deţinută de Musulmanii Mesianici.

Numeroase titluri sunt date lui Isus în Coran şi în literatura islamică, cele mai frecvente fiind al-Masih (“Mesia“). Isus este, de asemenea, uneori, numit „Eliberatorul poporului israelit”, deoarece în credinţa musulmană, Iisus a fost ultimul profet trimis de Dumnezeu pentru a ghida copiii lui Israel. Iisus este văzut în Islam ca un precursor al lui Muhammad, iar musulmanii consideră că a prezis venirea celui din urmă.

Musulmanii cred că Isus se va întoarce pe pământ în apropiere de Ziua Judecăţii pentru a restabili dreptatea şi pentru a învinge al-Masih ad-Dajjal ( „Mesia fals”, cunoscut, de asemenea, sub numele de Antihrist).

Naşterea

În Coran, înainte de a fi prezentată naşterea lui Iisus, este descrisă naşterea mamei sale, Maria, faptul că a slujit în templul din Ierusalim, sub îngrijirea profetului şi preotului Zaharia, care a fost tatăl lui Ioan Botezătorul.Coranul, apoi merge mai departe pentru a descrie concepţia lui Isa. Maria, conform Coranului, a fost aleasă dintre toate femeile lumii, pentru a-L concepe pe Isa, fiind încă fecioară.

Buna Vestire

Maria s-a retras în Templu , unde a fost vizitată de către îngerul Gabriel (în arabă : Jibrail), care a adus vestea cea bună a unui fiu sfânt. Coranul afirmă că Dumnezeu a trimis mesajul naşterii lui Iisus prin îngerul Gabriel, pentru a o onora pe Maria, care a fost aleasă dintre toate femeile lumii. Îngerul a spus că Maria va da naştere unui fiu pur, pe nume Isaia, care va fi un mare profet şi pentru care Dumnezeu va da lumii, Evanghelia. Când Maria a primit vestea nu a putut crede, deoarece nu a fost atinsă de niciun bărbat, iar îngerul i-a replicat că este „Voinţa lui Dumnezeu”. Coranul compară această creaţie miraculoasă, a lui Isa, cu crearea lui Adam, în care Dumnezeu a creat pe Adam prin actul său de voinţă (Kun-fa-yakun). În conformitate cu Coranul, acelaşi răspuns a primit şi Zaharia, când Elisabeta soţia sa, a putut concepe un copil, în ciuda vârstei înaintate.

Naşterea lui Isa

Nasterea lui Isus si MariaCoranul povesteşte naşterea lui Isa din fecioară de mai multe ori. Coranul afirmă că în momentul în care au început durerile naşterii, Dumnezeu a trimis un curent de apă sub picioarele ei pentru a putea bea. Mai mult decât atât, a scos în drumul Mariei un palmier, pentru a se putea hrăni cu fructele sale. Naşterea ar fi avut loc sub palmier, în mijlocul deşertului.

Maria s-a întors cu micul Isa în mijlocul poporului ei. Coranul merge mai departe şi descrie faptul că Maria nu a vorbit în aceea zi, dar musulmanii cred că Isa a vorbit pentru prima dată în leagăn, înfăptuind astfel prima sa minune. Coranul povesteşte că în momentul în care Maria s-a întors la templu a fost imediat ridiculizată de bătrânii din templu, dar Zaharia a crezut în minunea naşterii din fecioară şi a sprijinit-o. Bătrânii au acuzat-o imediat pe Maria că este femeie uşoară, dând naştere unui copil fără a fi căsătorită. Ca răspuns, Maria le-a spus să vorbească cu fiul ei. S-au înfuriat la auzul acestor vorbe, considerându-le batjocoritoare. Atunci, Dumnezeu a făcut copilul să le vorbească din leagăn, copilul vorbind despre prima sa profeţie. El a spus, care sunt versetele 19:30-33 în capitolul Mariei din Coran.

„A spus: Eu sunt într-adevăr un slujitor al lui Allah: El mi-a dat revelaţie şi m-a făcut un profet;

M-a binecuvântat şi mi-a dăruit rugăciunea şi caritatea care să mă însoţească mereu;

M-a făcut la fel ca mama, nu arogant sau nefericit;

Deci, pacea este cu mine din momentul în care m-am născut, până în momentul în care voi muri şi voi învia (din nou)!”

Misiunea

Conform textelor islamice, Iisus a fost ales de Dumnezeu pentru a predica mesajul de monoteism şi supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu copiilor lui Israel (Banī Isra’il).

Scriptura

Isus in CoranMusulmanii cred că Dumnezeu i-a dezvăluit lui Isa o nouă Scriptură al-Injil (Evanghelia), aşa cum înainte au fost dezvăluite al-Tawrat (Tora) şi Al-Zabur (Psalmii).Coranul vorbeşte favorabil de al-Injil, pe care o descrie ca o scriptură ce umple inimile adepţilor săi cu blândeţe şi evlavie. Coranul spune că mesajul biblic iniţial a fost distorsionat sau corupt (tahrif) de-a lungul timpului. În capitolul 3, versetul 3, şi capitolul 5, versetele 46-47, ale Coranului, revelaţia al-Injil este menţionată:

  • „El este Cel care a trimis, Cartea, ce confirmă ce s-a întâmplat înaintea Lui. Legea lui Moise şi Evanghelia sunt ghiduri pentru omenire şi fac diferenţa dintre bine şi rău.” -Coran, sura3(Al-i-Imran) verset3
  • „Şi pe urmele lor, am trimis pe Isa, fiul Mariei, confirmând Legea. I-am trimis Evanghelia care a fost o îndrumare spre lumină, precum şi o confirmare a Legii care a venit înaintea lui: o orientare şi un îndemn pentru cei care se tem de Allah. Lasă-i pe oamenii Evangheliei să judece după ce Dumnezeu le-a dezvăluit în ea. Dacă nu judecă după voia lui Allah, aceştia sunt rebeli.” – Coran Sura 5, (Al-Ma’ida), Ayat 46-47

Ucenicii

Coranul afirmă că Isaia a fost ajutat de un grup de oameni care au crezut în mesajul său. În timp au căpătat denumirea de ucenici. Coranul dă câteva cazuri în care Isa le predică mesajul său. Coranul menţionează în capitolul 3, versetele 52-53, că ucenicii au credinţă islamică: „Când Isaia a găsit Necredința din partea lor El a spus: “Cine vor fi ajutoarele mele la lucrarea lui Allah?” Au spus ucenicii: “Noi suntem ajutoarele lui Allah: Noi credem în Allah şi mărturisim că suntem musulmani.

Ridicarea

Inaltarea la cer a lui IsusTextele islamice refuză categoric ideea crucificării sau decesului, atribuite lui Isa de Noul Testament. Coranul afirmă că oamenii (de exemplu, evreii si romanii), au căutat să-l omoare pe Iisus, dar nu l-au crucificat şi nici nu L-au omorât, cu toate că „Acesta le-a apărut”. Musulmanii cred că Iisus nu a fost crucificat, dar în schimb, el a fost ridicat de Dumnezeu, spre ceruri. Această “ridicare” este adesea înţeleasă prin ascensiune corporală.

„Şi ei au spus că L-au omorât pe Iisus, fiul Mariei, Mesagerul lui Dumnezeu. Dar acest lucru nu a fost adevărat, a părut doar că a fost crucificat, ei cu siguranţă nu l-au ucis. Din contră Dumnezeu L-a ridicat la ceruri. Dumnezeu este Atotputernic şi Înţelept”.- Coran Sura 4 (An-Nisa النساء) verset 157-158

Interpretarea substituţiei

Spre deosebire de învăţăturile creştine, Islamul învaţă că Isus S-a înălţat la cer fără a fi pus pe cruce, Dumnezeu transformând o altă persoană să apară exact ca Isaia, care a fost răstignit în loc lui acestuia (cf. Irenaeuus “descrierea ereziei Basilides, Cartea I , ch. XXIV, 4). Isaia s-a înălţat la cer, acolo unde o să rămână până la a doua Sa venire la sfârşitul zilelor.

A doua venire

Potrivit tradiţiei islamice, coborârea lui Isa va fi în mijlocul războaielor purtate de către al-Mahdi (lit. “cel ghidat pe bună dreptate”), cunoscut în escatologia islamică, ca Răscumpărător al Islamului, împotriva Al-Masih ad-Dajjal (Anticristul “Mesia fals”) şi urmaşilor săi. Isaia va coborî la est de Damasc, îmbrăcat în haine albe. El se va alătura apoi lui al-Mahdi în războiul său împotriva Dajjal. Isa, este considerat un musulman, care respectă învăţăturile islamice. În cele din urmă Isa va ucide Antihristul şi toată lumea va ştii că este unul dintre oamenii Cărţii (Ahl al-Kitāb, referitoare la evrei şi creştini) şi toţi vor crede în El.Astfel, va exista o singură comunitate, cea a Islamului.

Sahih al – Bukhari , Volume 3 , Book 43 : Kitab – ul – ` Ilm ( Book of Knowledge ) , Hadith Number 656:

Fiul Mariei, va coborî pe pământ si va fi un mare conducător, va rupe crucea , ucide porcii şi va elimina impozitul numit Jizya, banii vor fi din belşug.”

După moartea lui al-Mahdi, Isa îşi va asuma conducerea. Acesta este un timp asociat în textul narativ islamic cu pace şi dreptatea universală. Textele islamice fac aluzie la apariţia lui Ya’juj şi Ma’juj (cunoscut de asemenea, ca Gog şi Magog) , triburi antice care se vor răspândi şi vor provoca perturbări pe pământ. Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile lui Isa, va ucide cele două triburi prin trimiterea un tip de vierme care îi va ataca. Iisus a declarat că în la aproximativ 40 de ani va muri, iar musulmanii vor efectua rugăciunea de înmormântare pentru el şi apoi îl vor îngropa în orașul Medina într-un mormânt lăsat vacant lângă Muhammad, Abu Bakr, Umar şi Rashidun.

În gândirea islamică

Jesus in IslamIisus este descris prin diferite mijloace în Coran. În cele mai comune, Iisus apare în formă de “Ibn Maryam” (fiul Mariei), uneori precedat cu un alt titlu. Iisus este, de asemenea, recunoscut ca profet (nabī) şi mesager (rasūl) al lui Dumnezeu.Termenii wadjih (“demn de stimă în această lume şi următorul”), mubārak (“binecuvântat” sau “o sursă de avantaj pentru alții”), `abd-Allah (slujitor al lui Dumnezeu) sunt toate utilizate în Coran cu referire la Iisus.

Un titlu des menționat este al-Masī care se traduce prin Mesia. Acest lucru nu corespunde conceptului creştin de mesia, deoarece musulmanii îl considerau pe Iisus muritor, fără nicio parte de divinitate. Exegeţii musulmani explică folosirea cuvântului de Mesia în Coran, ca fiind cel vindecător al bolnavilor, de exemplu al orbilor.Versete coranice utilizează, de asemenea, termenul “Kalimat Allah” (adică “Cuvântul lui Dumnezeu“), ca un descriptor al lui Iisus, interpretat ca o referire la cuvântul creator al lui Dumnezeu, rostit la momentul concepţiei lui Isus. Iisus este un Mesager al lui Dumnezeu şi vorbeşte în numele lui Dumnezeu!

Teologia

Textele islamice îl privesc pe Iisus ca pe un Mesager Drept al lui Dumnezeu. Islamul respinge ideea că Iisus este Fiul născut al lui Dumnezeu. În conformitate cu textele islamice asocierea lui Iisus cu divinitatea lui Dumnezeu este un păcat de neiertat.

Doctrina creștină a Sfintei Treimi este respinsă în mod similar în Islam. Noţiunile legate de divinitatea lui Iisus este rezultatul unei interpolări umane ale revelaţiei lui Dumnezeu. Islamul îl vede pe Iisus ca un om obişnuit, la fel ca şi ceilalţi profeţi, care a predicat mântuirea prin supunerea la voinţa lui Dumnezeu şi prin închinare în faţa Domnului. Astfel, Iisus este considerat un profet musulman, care se supune voinţei divine, aşa cum au fost şi ceilalţi profeţi din Islam.

O interpretare mai ezoterică este expusă de musulmanii mesianici. În tradiţiile Sufi şi Isma’ili, creştinismul şi iudaismul ar trebui să se unească într-o singură religie. Alţi musulmani mesianici au o teologie similară cu privire la Iisus, fără a încerca să unească religiile. Utilizarea diferențiată în Noului Testament între Isus (Fiul Omului) uman, fizic şi Hristos (Fiul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ce locuieşte în trupul lui Isus) nemuritor şi imaterial, arată ca Hristos nu este subiectul răstignirii, El nu poate muri niciodată, nici nu poate fi atins de cuiele pământeşti ale crucificării , pentru că este o fiinţă de spirit pur. Astfel, în timp ce spiritul lui Hristos a evitat crucificarea prin ridicare la Dumnezeu, trupul lui Iisus a fost jertfit pe cruce, aducând astfel Vechiul Testament la împlinirea finală. Astfel, pasaje coranice privind moartea lui Isus afirmă că în timp ce fariseii doreau să-l distrugă pe Fiul lui Dumnezeu complet, aceştia de fapt, au reuşit doar uciderea Fiului Omului (material fiind, iar Fiul lui Dumnezeu, fiind fiinţă spirituală a rămas în viaţă şi nemuritor, pentru că este Duhul Sfânt.

Precursorul al lui Muhammad

Isus si MohamedMusulmanii cred că Iisus a fost un precursor al lui Muhammad şi a anunţat venirea celui din urmă. Ei se bazează pe un verset din Coran, în care Iisus anunţă venirea unui mesager pe nume Ahmad. Islamul asociază numele de Ahmad, lui Muhammad. Musulmanii cred că Iisus, în Noul Testament menţionează venirea Mângâietorului, aceasta este prezisă de Evanghelia după Ioan. Cuvântul original folosit este grecescul periklutos care înseamnă faimos, ilustru, vrednic de laudă, în arabă se traduce prin Ahmad. Acest cuvânt a fost înlocuit de creştini printr-un al cuvânt de origine greacă, şi anume parakletos.Cuvântul în cauză descrie un neam drept.

Teren comun cu creştinismul

Isa este fiul unei fecioare pe nume Maryam (“Maria”, în limba engleză), care este un model pentru femeile credincioase. Isa este un profet ce posedă Duhul Sfânt (Surat Al-Baqara 2, 87) şi este Mesia în ambele religii (dar creştinii adaugă faptul că în afară de a avea o natură umană, el ar fi Dumnezeu, ceea ce Coranul neagă în mod clar. Isa este “cuvântul adevărului” (Surat Maryam 19, 34). Isa, prin puterea şi voinţa lui Dumnezeu, vindecă orbi şi leproşi, învie morţiişi ştie ce este ascuns în inimile oamenilor. (Capitolul 3 “Ali` Imran, 49). Şi Isa va reveni la sfârşitul lumii (Hadith 46.31).

Înfăţişare

Pe baza mai multor naraţiuni, Iisus poate fi descries din punct de vedere fizic, cu unele nici diferenţe. Iisus este un bărbat de statură medie, cu un piept larg. Are părul lung, uşor ondulat, căzut pe umeri, cu un ten complex, uşor măsliniu.

„Mi s-a arătat profeţii şi Moosaa seamănă cu oamenii din tribul Shanu’ah, L-am văzut pe Eesaa, fiul lui Maryam (fiul Mariei), persoana care îi seamănă cel mai bine este ‘Urwa ibn Mas’ud al-Thaqafi şi l-am văzut şi pe Ibraaheem şi pe Jibreel (îngerul Gabriel) şi persoana care îi seamănă cel mai bine este Dihyah”.

Sursa: wikipedia.org


 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , , , , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.