Explicarea evangheliei după Ioan – Vindecarea orbului din naştere – Partea V

6. Semnul dat prin vindecarea orbului din naştere

Următorul semn este vindecarea orbului din naştre. Povestirea acestei vindecări, aşa cum este înfăţişată în Evanghelia după Ioan, a fost cu totul deformată. Aşa cum o cunoaşteţi dumneavoastră din Evanghelii, ea sună aşa:
„Şi trecând, Iisus a văzut un orb din naştere.
Şi ucenicii lui L-au întrebat, zicând:
Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (9:1-3)

Vindecarea orbuluiŞi apoi El îl vindecă. Este oare cu adevărat creştinesc să interpretezi aceasta astfel: Acest om s-a născut orb nu pentru că părinţii săi ar fi păcătuit, nu pentru că ar fi păcătuit el însuşi, ci Dumnezeu l-a făcut orb pentru ca Christos să poată veni şi, spre gloria lui Dumnezeu, să poată să înfăptuiască această minune? Aşadar, pentru a putea trece în contul lui Dumnezeu o acţiune era nevoie mai întâi ca respectivul să fie făcut orb de Dumnezeu! Dacă ai citit astfel, nu vei fi citit corect. În realitate nu este deloc greşit spus că „în acest orb trebuie să se arate lucrările lui Dumnezeu”.

Dacă vrem să înţelegem acest semn trebuie să urcăm la sensul ce se dădea în trecut cuvântului „Dumnezeu”. Cel mai uşor putem face aceasta dacă ne referim la un alt capitol, unde Christos este acuzat tocmai pentru a fi spus despre Sine însuşi că El şi Dumnezeu sunt una. Ce răspunde El? „Iisus le-a răspuns: Nu este scris în legea voastră că eu am zis: Dumnezei sunteţi?” (10:34). Cu alte cuvinte, Christos răspunde: În adâncul fiecărui suflet omenesc există gemenele unui Dumnezeu, există ceva divin. De câte ori nu am spus noi că al patrulea principiu al entităţii umane, Eul, este un germene al divinităţii în om! „Voi sunteţi Dumnezei!” înseamnă: În voi locuieşte ceva divin! Acest divin este ceva diferit de om, de omul ca persoană, aşa cum trăieşte ea între naştere şi moarte; el nu este nici ceea ce omul moşteneşte de la părinţii lui.

KarmaDe unde provine acest divin, această individualitate a omului? Ea trece din întrupare în întrupare prin multe vieţi pământeşti. Această individualitate vine dintr-o viaţă pământească anterioară, dintr-o întrupare anterioară. Aşadar, nu părinţii sunt cei care au păcătuit, nici personalitatea sa, pentru care obişnuim să spunem „Eu”. Dar ceea ce a făcut ca acest om să se nască orb în această viaţă îşi are cauza într-o viaţă anterioară. El a devenit orb pentru ca în orbirea sa să se arate lucrările lui Dumnezeu în el dintr-o viaţă anterioară. Karma, legea cauzei şi efectului, este indicată aici cât se poate de clar de către Christos Iisus.

Asupra cui trebuie acţionat în acest caz pentru ca să poată fi vindecată această boală? Trebuie acţionat nu asupra Eului trecător, cel care trăieşte între naştere şi moarte, ci trebuie forat mai adânc, până la Eul care trece dintr-o viaţă în alta. Din nou avem o potenţare a forţei christice. Până aici am văzut că ea nu a acţionat decât asupra a ceea ce este în prezent; acum ea acţioneză asupra a ceea ce supravieţuieşte morţii şi se continuă de la o viaţă la alta. Christos se simte pe El însuşi ca reprezentant al „Eu sunt”-ului. Revărsându-şi forţa Sa în Eu sunt, Christos-Dumnezeu Cel înalt împărtăşindu-se Dumnezeului din om, El îi dă omului puterea de a se vindeca pe sine dinăuntru. Acum Christos pătrunde până în forul cel mai intim al sufletului. Forţa Sa se execită asupra individualităţii veşnice a bolnavului şi o întăreşte, prin aceea că în individualitatea bolnavului îşi face apariţia chiar forţa lui Christos, coborând în felul acesta până la urmările încarnărilor sale anterioare.

Ce intensificare mai poate cunoaşte această forţă christică? Nu îi mai rămâne decât ca Christos să se apropie de om şi să trezescă în el propriul Său impuls, ca celălalt să primescă în aşa fel forţa christică încât întreaga sa fiinţă să se pătrundă de ea şi el să devină un alt om, un om pătruns de Christos. Acest lucru se petrece la învierea lui Lazăr! Aici avem o nouă intensificare a fortei christice. Forţa christică urcă din treaptă în treaptă.
Unde găsim în lume un document liric de o compoziţie mai magistral gândită decât această Evanghelie? Şi cine nu s-ar înclina cu respect văzând cum aici evenimentele sunt astfel zugrăvite încât cunosc o gradaţie din treaptă în treaptă şi o înlănţuire minunată? Fie şi numai prin compoziţia artistică a Evangheliei după Ioan şi tot ar trebui să ne înclinăm în faţa autorului ei. În ea totul este gradat, din treaptă în treaptă, şi se potenţează. Numai cine ştie să citească şi să înţeleagă despre ce este vorba poate presimţi însă sensul profund şi covârşitor al Evangheliei după Ioan. Antroposofia este astăzi chemată să aşeze în faţa sufletelor noastre acest sens uriaş.

Partea I: Explicarea celor 7 minuni din Evanghelia după Ioan
Partea II: Nunta din Cana Galileii
Partea III: Vindecarile miraculoase
Partea IV: Hrănirea celor cinci mii și Christos venind pe mare
Partea V: Vindecarea orbului din naştere
Partea VI: Învierea lui Lazăr

Sursa: Conferintele a XI-a si a VII-a din seria GA112 ale lui Rudolf Steiner
www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF09.html
www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF07.html


 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.