Explicarea celor 7 minuni din Evanghelia după Ioan – Partea I

Evanghelia după Ioan este, putem spune, unul din cele mai mari documente pe care le are omenirea nu numai dintre documentele religioase – iertat ne fie cuvântul – ci şi dintre documentele literar-artistice scrise până acum. Să studiem din acest punct de vedere acest document. De la primele capitole, dacă le înţelegi corect, dacă ştii ce stă ascuns în spatele cuvintelor, vezi că, prin comparaţie şi stil, această operă este documentul cel mai închegat, cel mai perfect care există în lume. Acest lucru, desigur, nu se vede la o lectură superficială.

Evanghelia dupa Ioan - Rudolf SteinerLa o primă analiză a Evangheliei după Ioan reiese că autorul ei – ştim de acum cine este el – enumeră şapte minuni până la evenimentul învierii lui Lazăr. Vom reveni mai târziu asupra semnificaţiei cifrei şapte. – Care sunt aceste şapte minuni sau semne?

  1. Semnul arătat prin nunta din Cana Galileii
  2. Semnul arătat prin vindecarea fiului unui slujitor regesc
  3. Vindecarea slăbănogului, care era bolnav de 38 de ani, la scăldătoarea Betezda
  4. Hrănirea celor cinci mii de oameni
  5. Semnul arătat prin apariţia lui Christos mergând pe mare
  6. Semnul dat prin vindecarea orbului din naştere, şi, în sfârşit
  7. Semnul cel mai mare, învierea lui Lazăr, iniţierea lui – transformarea lui Lazăr în însuşi autorul Evangheliei după Ioan

Cuvinte preliminare pentru înțelegerea semnelor si minunilor

Acestea sunt şapte dintre semne. Se impune o întrebare acum: Ce înseamnă aceste şapte semne? Ce este cu această problemă a minunilor?
Evoluţia conştienţei umane a suferit de-a lungul timpului o serie de modificări. Am văzut că la începutul evoluţiei oamenii nu au pornit pur şi simplu dintr-o linie de evoluţie animală, ci dintr-o formă în care oamenii încă posedau darul clarvederii în mod natural. Oamenii erau clarvăzători, deşi conştienţa pe care o aveau nu le permitea să-şi spună încă: „Eu sunt”. Această facultate a conştienţei de sine ei şi-au cucerit-o treptat; pentru asta au trebuit să renunţe la vechea clarvedere. Va veni o vreme, în viitor, în care toţi oamenii vor fi clarvăzători, păstrându-şi conştienţa de sine, conştienţa lui „Eu sunt”. În Atlantida oamenii trăiau într-un fel de conştienţă de vis, dar o conştienţă clarvăzătoare. Apoi ei au dobândit treptat conştienţa obiectuală exterioară, în schimbul căreia au trebuit să renunţe la facultatea obscură de clarvedere. În cele din urmă, în viitor, omul va avea o conştienţă clarvăzătoare legată indisolubil de această conştienţă de sine. Astfel, omul se ridică de la o clarvedere confuză la o clarvedere dublată de conştienţa de sine, trecând printr-o conştienţă obiectuală, neclarvăzătoare.

Impulsul lui ChristosOdată cu conştienţa umană s-au transformat şi toate celelalte condiţii de pe Pământ. Trebuie să fii lipsit de orizont să crezi că dacă astăzi lucrurile se petrec cum se petrec aşa au fost întotdeauna. Totul s-a transformat. S-au schimbat chiar şi raporturile dintre oameni, care nu mai sunt precum odinioară. Până în momentul în care impulsul lui Christos a fecundat evoluţia omenirii, exista o înrâurire mult mai mare a unui suflet asupra altuia. Oamenii erau predispuşi spre aşa ceva. Omul nu auzea doar cuvintele pe care le rostea cu gura interlocutorul său, ci şi ceea ce simţea şi gândea acesta, dacă acest interlocutor simţea sau gândea acel ceva în mod viu, cu intensitate. În timpurile de demult, în care iubirea depindea în special de legăturile de rudenie, ea era cu totul altceva decât este astăzi. Astăzi iubirea a căpătat un caracter mai sufletesc, dar nu mai este la fel de puternică. Ea îşi va recăpăta forţa de odinioară doar atunci când toate inimile omeneşti vor fi pătrunse de impulsul lui Christos. Iubirea, când acţiona odinioară, avea totodată asupra celorlalte suflete un efect vindecător, ca de balsam. Odată cu dezvoltarea gândirii şi inteligenţei, care, desigur, s-au dezvoltat treptat, aceste influențe ce treceau de la un suflet la altul au dispărut.

A putea influența sufletul altcuiva făcând să se reverse în el forţa propriului suflet era un dar propriu tuturor popoarelor vechi. De aceea, când vorbim de o influență a unui suflet asupra altuia trebuie să ne gândim la o putere de o anvergură mult mai mare, pe care un suflet o putea resimţi venind de la celălalt suflet. Chiar dacă nu există niciun document istoric în legătură cu acesta, chiar dacă niciun monument sau vreo piatră nu ne vorbeşte despre acest dar, privirea clarvăzătoare în Cronica Akasha ne dezvăluie faptul că odinioară mulţi bolnavi se puteau vindeca prin această influență psihică pe care un om o exercita asupra altuia. Sufletul mai avea încă multe alte puteri. Ceea ce astăzi ne apare ca o poveste cu zâne, faptul că omul, dacă voia, dacă se străduia şi dacă se antrena în mod special pentru asta, putea să acţioneze benefic asupra creşterii plantelor, să o accelereze sau să o încetinească, din acest dar astăzi nu au mai rămas decât vagi urme.

Viaţa omenescă arăta altădată cu totul altfel. Odinioară nimeni nu s-ar fi mirat văzând cum acţionează o persoană asupra alteia, dacă această influență de la om la om era adecvată. Trebuie desigur specificat că pentru ca această influență sufletească să fie posibilă era necesar să existe întotdeauna două sau mai multe persoane. Chiar şi în zilele noastre ai putea să-ţi imaginezi pe cineva apărând printre oameni cu forţa lui Christos. Dar cei care ar crede cu tărie în El ar fi foarte dispersaţi, încât El nu ar putea exercita acea influență sufletească ce trece de la un om la altul. Pentru asta nu este destul să acţionezi, ci trebuie să existe şi fiinţe în stare să primească această influenţă. Cum odinioară cei care erau sensibili la astfel de influenţe erau mai numeroşi, nici nu trebuie să ne mire dacă auzim că pe atunci bolile se vindecau pe aceste căi psihice şi că şi alte efecte, care astăzi se obţin doar prin mijloace mecanice, atunci se obţineau prin influenţă psihică.

Partea I: Explicarea celor 7 minuni din Evanghelia după Ioan
Partea II: Nunta din Cana Galileii
Partea III: Vindecarile miraculoase
Partea IV: Hrănirea celor cinci mii și Christos venind pe mare
Partea V: Vindecarea orbului din naştere
Partea VI: Învierea lui Lazăr

Sursa: Conferintele a XI-a si a VII-a din seria GA112 ale lui Rudolf Steiner
www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF09.html
www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF07.html


 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.