Evanghelia lui Filip – Traducere in limba romana

Manuscrisele de la Nag Hammadi

Un evreu dă naștere unui alt evreu, iar o astfel de persoană se numește „prozelit”. Dar, un prozelit nu dă naștere unui alt prozelit. Un slav ceea ce dorește este să fie liber, însă, el nu dorește să dobândească proprietatea stăpânului său. Așa cum fiul nu este doar un simplu fiu, el revendică moștenirea tatălui său. Cei care sunt moștenitori ai morții, sunt ei înșiși morți iar moartea nu îi va ocoli. Cei care se dedică lucrurilor vii, sunt în viață, moștenind atât lumea prezentă, vie, cât și pe cea de dincolo, lumea morților. Cei morți, sunt moștenitorii nimicului. Cum poate , cel care este mort, să moștenească ceva? Cel care este deja mort, va domni peste lumea materială, iar sufletul său va fi etern.

Cei care nu sunt evrei, nu vor muri pentru că ei nu au prețuit viața și nu au luat în considerare că viața materială este efemeră. Cel care a crezut în adevăr a găsit viața, însă va fi în pericol de moarte, pentru că încă trăiește. De la momentul venirii lui Hristos, lumea a început să prindă formă și viață. S-au dezvoltat orașele însă și moartea a ieșit învingătoare. Pe vremea când eram evrei, eram orfani și aveam doar mamă. De când am devenit creștini, avem atât tată cât și mamă.

Cei care seamănă în timpul iernii, culeg roadele în timpul verii. Iarna este lumea, iar vara este celălalt Aeon (tărâmul etern). Lăsați-ne să semănăm în lume ca să putem culege în timpul verii. Din acest motiv este mai bine să nu ne rugăm în timpul iernii, pentru vara urmează după iarnă. În cazul în care o persoană dorește să culeagă roadele în timpul iernii, de fapt, nu va culege nimic. Doar va smulge iar asta nu va fi o recoltă reală, ci una stearpă.

Hristos a venit pe pământ pentru a-i răscumpăra pe unii, pentru a-i salva pe alții. Pe străini i-a convertit, transformându-i în tovarășii săi. El și-a dat viața de bună voie pentru a-și realiza planul dinainte stabilit. A căzut pe mâinile unor tâlhari, a fost ținut captiv, dar s-a salvat. El a eliberat oamenii buni în lume, deopotrivă și răul.

Lumină și Întuneric, viață și moarte, dreapta și stânga, sunt asemenea unor frați și surori. Sunt elemente antagonice inseparabile. Din cauza aceasta, nimic nu este doar bun bun, rău rău, nici viață viață sau moarte moarte. Din acest motiv, fiecare se va dizolva și va reveni la origine. Însă, cei care s-au înălțat deasupra lumii, sunt indisolubili, sunt eterni.

Numele date celor lumești sunt foarte înșelătoare pentru că ne abat gândurile de la ceea ce este corect către ce este incorect. Astfel, cel care aude cuvântul ”Dumnezeu”, nu percepe ceea ce este adevărat și corect, ci contrariul. La fel se întâmplă și cu ”Tatăl”, ”Fiul”, ”Duhul Sfânt”, ”viață”, ”lumină”, ”înviere”, ”biserică” și așa mai departe – oamenii percep ceea ce este incorect, cu excepția cazului în care au ajuns să deosebească între adevăr și minciună sau realitate și fals. Cuvintele pe care le auzim nu sunt ceea ce par a fii. Cuvintele care aparțin tărâmului etern nu ar trebui folosite în lumea materială. Ele au un scop prestabilit în Aeon.

Un singur nume nu este rostit în lume; cel pe care Tatăl l-a dat Fiului său. Este numele care stă deasupra tuturor lucrurilor: numele Tatălui. Căci Fiul nu va deveni Tată dacă nu va purta numele Tatălui. Cei care cunosc acest nume, nu vorbesc despre el. Însă, cei care nu îl poartă, nu îl cunosc.

Însă, adevărul a adus numele în lumea materială, de dragul omenirii, pentru că nu putem cunoaște adevărul fără aceste nume. Adevărul înseamnă un singur lucru; în lume există numeroase alte lucruri, iar să înveți despre acest lucru unic trebuie să pui dragoste. Conducătorii au dorit să-l înșele pe om pentru că au văzut ca are o relație de prietenie cu cei care erau buni la suflet. Ca urmare, au luat numele celor buni și le-au dat celor răi, astfel încât, prin intermediul acelor nume să-l inducă în eroare și să în conducă în tabăra celor răi. Dar ce favoare le-au făcut! Cei care l-au eliminat pe om din tabăra celor răi și l-au dus în cea a oamenilor plini de bunătate. Ei știau aceste lucruri pentru că au dorit să facă din omul liber, sclavul lor pentru totdeauna.

Înainte să vină Hristos pe pământ, nu exista pâine, la fel ca în Paradis, locul în care trăia Adam, unde erau mulți copaci care ajutau la hrănirea animalelor, dar nu exista grâu pentru a-l hrăi pe om. Omul obișnuia să se hrănească precum animalele, dar, Hristos a adus cu sine pâine din ceruri pentru hrana bărbatului. Conducătorii au considerat că totul s-a întâmplat prin propria lor putere, dar, în secret, Duhul Sfânt a realizat totul pentru ei, prin intermediul lor. Adevărul, care a existat dintotdeauna, este omniprezent. Puțini sunt cei care îl văd cu adevărat.

Unii au spus, ”Fecioara Maria a zămislit prin intermediul Duhului Sfânt.” Greșesc. Nu știu ce vorbesc. De când o femei concepe cu o altă femeie? Maria este fecioara care a nu a fost atinsă de nicio putere. Ea este blestem pentru evrei, pentru bărbații apostolici. Pe fecioara care nu a pângărit-o nicio putere, […], acea putere i-a pângărit pe ei înșiși. Iar Domnul nu ar fi spus ”Tatăl meu care este în ceruri” (Mt 16:17), cu excepția cazului în care ar fi avut alt tată, însă, ar fi spus simplu ”Tatăl meu”.

Domnul le-a spus discipolilor săi, ”(…) în fiecare casă. Veniți în casa Tatălui. Dar nu lua-ți nimic din casa Tatălui.”

”Isus” este un nume ascuns, în timp ce ”Hristos” este un nume dezvăluit. Din acest motiv, ”Isus” nu aparține unei anumite limbi; el apare sub același nume în toate limbile. În timp ce unii îl numesc ”Hristos”, în siriană este numit „ Mesia”, iar în greacă, ”Cristos”. ”Nazarineanul” este cel care dezvăluie ceea ce este ascuns. Hristos este plenar, el fiind în același timp om, înger, mister sau Tatăl. Cei care spun că Domnul întâi a murit și apoi s-a ridicat la ceruri, greșesc. Hristos întâi s-a ridicat la ceruri și apoi a murit. Dacă cineva nu se transformă pe sine, nu va muri niciodată. Compară sufletul. Este un lucru atât de prețios încât se poate ascunde chiar și într-un corp demn de dispreț.

Unii se tem ca nu cumva să se ridice dezbrăcați la ceruri. Din acest motiv unii doresc să se despartă de trup, dar, ceea ce nu știu ei este că cei care pun preț pe propriul trup, sunt de fapt dezbrăcați. Iar cei care își dau jos hainele, de fapt, nu sunt dezbrăcați. ”Trupul și sângele nu ar trebui să pătrundă în cetatea Domnului” (Co 15:50). Isus a spus ” Cel care nu va mânca și nu va bea din trupul meu, nu are viață în el” (Jn 6:53). Ce înseamnă de fapt? Trupul său este cuvântul iar sângele lui este Duhul Sfânt. Cel care va primii toate aceste lucruri va avea mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Sunt supărat pe cei care spun că Isus nu se va înălța. Voi spuneți că trupul nu se va înălța. Dar, spuneți-mi cine se va înălța. Unii veți spune că Spiritul din trup cât și sufletul sunt cele care se înalță la ceruri. Însă, este necesar ca trupul să se înalțe, pentru că totul există în interiorul său. În lumea materială, cei care se îmbracă cu veșminte, sunt superiori veșmintelor. În Regatul Domnului, hainele sunt mai bune decât cel care le îmbracă.

Apa și focul purifică întregul loc. Există lucruri ascunse printre cele vizibile. Așa cum există apă în apă, există și foc în mir.

Isus i-a luat pe toți prin surprindere. El a ales să nu apară așa cum este în realitate, ci într-un mod în care oamenii ar fi capabili să îl identifice. A ales să apară tuturor. S-a arătat celor puternici, ca fiind puternic. Celor slabi ca fiind slab. Îngerilor li s-a arătat ca fiind el însuși un înger, iar bărbaților, ca bărbat. Din acest motiv, cuvântul său a rămas nerostit. Într-adevăr unii l-au văzut pe Isus, gândindu-se că se văd pe ei înșiși, dar, în momentul în care a apărut discipolilor săi pe munte, nu mai apărea atât de insignifiant și de neînsemnat. Dintr-o dată a devenit puternic, însă el i-a transformat pe discipoli în niște persoane puternice și superioare, tocmai pentru a fi capabili să-l vadă în măreția sa.

De ziua recunoștinței, Isus a spus, ”Tu, cel care ai unit lumina perfectă cu Duhul Sfânt, aduceți îngerii cu voi, pentru a forma imaginea perfectă. ”Nu disprețui mielul, pentru că fără el, nu este posibil să-l vedem pe Rege. Nimeni nu va putea merge la împărat dacă acesta este dezbrăcat.

Omul ceresc are mult mai mulți fii decât omul pământesc. Dacă fii lui Adam sunt numeroși, deși vor muri, câți sunt fiii omului lumii materiale, care deși nu vor muri, se vor zămislii întotdeauna. Tatăl are un fiu, dar fiul nu are puterea de a zămislii un alt fiu. Pentru că cel care a fost născut nu are puterea de a da naștere unui alt fiu, ci fiul, de a-și alătura pe lângă sine frați, dar nu fii. Toți cei care s-au născut, au fost aduși pe lume în mod natural, în timp ce ceilalți sunt hrăniți de la locul de unde s-au născut. Sărutul este cel care duce la nașterea perfectă. Din acest motiv ne sărutăm unul pe altul. Astfel, primim imaculata concepție din candoarea prezentă în celălalt.

Trei, au fost cei care au mers alături de Domnul: Maria, mama sa, sora ei și Magdalena, cea numită însoțitoarea lui Isus. Maria și sora sa, cât și Magdalena, aveau fiecare, în interiorul său câte o Maria. ”Tatăl” și ”Fiul” sunt nume singulare; ”Duhul Sfânt” este un nume dublu. Ele se află pretutindeni: deasupra, dedesubt, în lumea invizibilă și în cea vizibilă. Duhul Sfânt este cel revelat omenirii, celelalte sunt ascunse și le găsim în tărâmurile celeste.

Sfinții se servesc de puterile răului, datorită faptului că sunt orbiți de Duhul Sfânt să creadă că servesc un om obișnuit de fiecare dată când fac acest lucru pentru sfinți. Din acest motiv, într-o zi, un i-a cerut Domnului ceva ce aparține acestei lumi. Acesta i-a răspuns, ”Întreabă-ți mama și ea îți va da lucrurile altuia.”

Apostolii au spus ucenicilor, ”Fie ca întreaga noastră ofertă să fie răsplătită cu sare. ”Ei numea sophia, „sare”. Fără ea, nicio ofertă nu este acceptată. Dar Sophia este stearpă, fără copil. Din acest motiv, ea este numită ”o urmă de sare”.

Ceea ce posedă tatăl, aparține fiului, iar fiul, încă tânăr, nu îi este dăruit ceea ce îi aparține. Însă, când se va maturiza, tatăl îi va dărui tot ceea ce el deține.

Cei care au luat-o pe căi greșite, s-au rătăcit datorită Duhul Sfânt. Astfel, de una și aceeași suflare, focul poate izbucni dar se poate și stinge.

Echamoth este diferit de Echmoth. Primul înseamnă Înțelepciune, iar Echmoth este Înțelepciunea morții, cea care cunoaște moartea, numită ”mica Înțelepciune”.

Există animale domestice , precum taurul și măgarul și altele de acest fel. Altele sunt sălbatice și trăiesc în afara deșertului. Omul ară câmpul cu ajutorul animalelor domestice. Ca urmare, atât el cât și animalele, fie domestice, fie sălbatice, vor avea ce recolta pentru a se putea hrăni. Compară omul perfect. Pentru a ara, omul este supus unor forțe submisive, pregătindu-se pentru momentul în care totul va lua ființă. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că loc pur și simplu există, indiferent dacă este rău sau bun, la dreapta sau la stânga. Duhul Sfânt îi călăuzește pe toți și controlează toate puterile, cele ”domestice” și cele ”sălbatice”, precum și cele unice. Toate forțele sunt ținute prizoniere pentru a nu putea scăpa.

Cel creat de Domnul este frumos, dar oamenii nu-i găsesc pe fiii Domnului ca fiind creații nobile. Dacă nu ar fi fost creat, ci născut, vei descoperi că sămânța lui a fost nobilă. Însă acum, el a fost creat și l-a rândului lui, a dat naștere. Ce fel de noblețe este aceasta? În primul rând, a luat ființă adulterul, iar apoi crima. Fiul a fost creat prin adulter, fiind copilul Șarpelui. La rândul lui, fiul a devenit un criminal, precum tatăl său, omorându-și fratele. Într-adevăr, fiecare act sexual care a avut loc între două persoane diferite, este un adulter.

Dumnezeu este un vopsitor. Precum coloranții superiori, numiți ”adevărați”, care se dizolvă cu elementele cu care se amestecă, la fel se întâmplă și cu lucrurile pe care Dumnezeu le vopsește. Din moment ce culorile lui Dumnezeu sunt nemuritoare, lucrările sale devin nemuritoare prin intermediul culorilor. Acum, Dumnezeu înmoaie ceea ce scufundă în apă.

Nu este posibil pentru oricine să vadă lucrurile așa cum sunt ele în realitate doar dacă devine una cu ele. Acest lucru nu se întâmplă în realitate: omul vede soarele fără a deveni unul; vede cerul și pământul și alte lucruri, dar nu este unul dintre acestea. În schimb, trebuie ca atunci când vezi un lucru, să devii acel lucru. Vezi Spiritul, devii spiritul. Îl vezi pe Hristos, devii Hristos. L-ai văzut pe Tatăl, vei devenii Tatăl. Astfel, în acest loc vezi totul și nu te vezi pe tine, dar în acel loc te vezi pe tine – și ceea ce vezi , vei deveni.

Credința primește, iar dragostea oferă. Nimeni nu va putea primi fără credință. Nimeni nu va putea să dăruiască fără dragoste. Din acest motiv, pentru a putea primi, trebuie să credem, iar pentru a putea iubii, trebuie să dăruim, întrucât, dacă cineva dăruiește fără dragoste, nu va obține nimic din ceea ce a dăruit. Cel care a primit altceva în afară de Dumnezeu este încă un Evreu.

Dacă spui, ”Sunt evreu, ”nimeni nu va reacționa. Dacă spui,” Sunt Roman”, nu va fi deranjat nimeni. Dacă spui, ”Sunt Grec, barbar, slav, un om liber,” nimeni nu va avea nicio problemă. Dacă spui, ”Sunt creștin”, (…) se vor cutremura. Asta înseamnă că cel care a auzit acest lucru nu poate îndura să asculte.

Dumnezeu este un mâncător de oameni. Din acest motiv, oamenii sunt sacrificați pentru el. Înainte de a fii sacrificați oamenii, animalele erau cele sacrificate, întrucât cei pentru care erau sacrificate nu erau zei.

Euharistia este Isus. Acesta este numit ”Pharisatha” în siriană, ceea ce înseamnă ”cel care este pretutindeni”, întrucât Dumnezeu a venit pentru a răstigni lumea.

Domnul a spus, ”Binecuvântat este cel care nu s-a născut încă. Pentru că el este, a fost și va fii.”

Superioritatea unui om nu este vizibilă ochiului, ci trebuie cautată în straturile mai profunde. Prin urmare, omul este superior animalelor, care deși sunt mai puternice decât el, nu se poate spune același lucru în ceea ce privește vizibilul și invizibilul. Acest lucru le permite să supraviețuiască. Însă, dacă omul se desparte de animal, acestea se vor mânca unele pe altele, în lipsa unei alte surse de hrană. Dar acum, ele au găsit hrană pentru că omul a cultivat solul.

Dacă cineva se duce pe apă și se întoarce fără să fi prins ceva și spune ”Sunt Creștin,” atunci numele de creștin l-a împrumutat doar pentru interesul propriu. Însă dacă el îl primește pe Duhul Sfânt, numele său va fi precum un cadou. Cel care a primit un cadou nu va trebui să îl dea înapoi, dar cel care a împrumutat un nume doar din interes, plata este inevitabilă. Astfel se întâmplă când cineva experimentează misterul.

Și astfel omul locuiește fie în această lume, fie se înalță, fie alege calea de mijloc. Doamne ferește să fie găsit acolo”. În această lume există bine și rău. Lucrurile bune nu sunt chiar bune iar cele rele nu sunt atât de rele. Dar, dincolo de această lume, există răul – numit ”mijlocul”. Acel loc este moartea. În timp ce noi locuim în această lume, este bine să cautăm să ne ridicăm deasupra pentru a nu o lua pe calea de mijloc când vom pleca să în lumea de dincolo. Pentru că mulți ajung să se rătăcească.

Sunt unii oameni care nu vor avea puterea de partea lor; iar alții, deși vor avea puterea, nu vor profita de ea; ei nu au acționat pentru că îi va transforma în păcătoși. Iar dacă nu vor dori să o folosească, justiția îi va îndepărta în ambele cazuri: și întotdeauna este o chestiune de voință, nu de acțiune.

Din apă și din foc, sufletul și spiritul vor lua ființă. Din apă, foc și lumină, fiul miresei s-a născut. Focul este mirul, iar lumina este focul. Nu mă refer aici la focul care nu are nicio formă, ci la focul a cărui formă este albă, luminoasă și frumoasă și care dăruiește frumusețe.

Adevărul nu a venit gol pe lume, ci luând forma imaginilor și a tipologiilor. Lumea nu îl va primi sub nicio altă formă. Există pentru toate o renaștere și o imagine a renașterii. Este absolut imperios necesar să te naști din nou prin intermediul unei imagini. Care dintre ele? Învierea. Imaginea trebuie să se ridice din nou prin intermediul imaginii.

Domnul a realizat totul printr-un mister, prin botez, mir, Euharistie, mântuire și nuntă. (…) El a spus, ”Am venit să fac lucruri precum în cer așa și pe pământ, iar lucrurile din afară precum cele din interior. Am venit să adun toate lucrurile la un loc.” (…) prin tipologii și imagini.

Cei care spun, ”Există un om în ceruri și unul deasupra sa”, greșesc. De fapt, există doi oameni cerești, dintre care unul care este vizibil nouă, cunoscut sub numele de ”cel care este dedesubt”; Ar fi mult mai bine pentru ei să spună, ”Interiorul și exteriorul, iar ceea ce se află în afară, este afară.” Din acest motiv, Domnul a dorit distrugerea ”întunericului exterior”: nu mai există nimic în afară de ea. El a spus, ”Tatăl mei care stă ascuns”. El a mai spus, ” Du-te în camera ta, închide ușa după tine și roagă-te la Tatăl tău care stă ascuns” (Mt 6:6), cel care se alfă în interiorul tuturor lucrurilor. Dar ceea ce se află, de fapt, în interiorul lor este plinătatea. Dincolo de ea, nu se mai află nimic. La fel cum se spune că, ”Ceea ce se află deasupra lor”.

Înainte de Hristos, unii au venit dintr-un loc în care nu mai putea intra și au venit într-un loc din care nu mai puteau ieși. Apoi a venit Hristos. Cei care au mers la el, el i-a scos, iar cei care au plecat, Hristos i-a adus înapoi.

Când Eva era încă în compania lui Adam, moartea nu exista încă. Când a fost despărțită de el , moartea a luat ființă. Dacă el înviază, moartea nu va mai fi.

”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce Doamne, m-ai părăsit?” (Marcu 15:34). Aceste cuvinte le-a rostit pe cruce, când a plecat din această lume.

Prin Duhul Sfânt ne naștem din nou, dar cu ajutorul lui Hristos ne naștem ca două entități. Suntem unși prin Duhul Sfânt. Când ne-am născut, am fost uniți. Pentru că nimeni nu se poate vedea pe sine într-un luciu de apă sau într-o oglindă fără lumină. De asemenea, nimeni nu se poate vedea în lumină fără oglindă sau apă. Din acest motiv, este necesar să ne botezăm atât în lumină cât și în apă. Lumina fiind mirul.

În Ierusalim au existat trei clădiri specifice sacrificiului. Prima, cu vedere spre partea vestică era numită ”Sfânta”. Cealaltă, cu fața spre sud, a fost numită ” Sfânta Sfintei”. Cea de-a treia, cu fața spre est, a fost numită ”Sfânta Sfintelor”, locul în care doar marii preoți au voie să intre. Botezul aparține clădirii ”Sfinte”. Mântuirea are loc în clădirea ”Sfânta Sfintei”. ”Sfânta Sfintelor” aparține nunții. Botezul include învierea și mântuirea ; iar mântuirea are loc în camera nunții.

Dacă femeia nu s-ar fi separat de bărbat, ea nu ar trebui să moară împreună cu el. Separarea sa a însemnat începutul morții. Din această cauză, Hristos a venit pentru a repara separarea, pentru a-i unii din nou, și pentru a da viață celor care au murit ca urmare a separării și să-i împreune din nou. Însă, femeia este unită cu bărbatul său în camera nunții și nimic nu îi va mai putea despărții. Astfel, Eva s-a despărțit de Adam pentru că cei doi nu au fost uniți în camera nunții.

Sufletul lui Adam a luat ființă prin respirație. Partenerul sufletului său este spiritul. Mama este lucrul ca i-a fost dăruit la naștere. Sufletul i-a fost luat și înlocuit de spirit. Când a fost unit cu spiritul, a început să grăiască în limbi neștiute de el până în acel moment.

Isus a apărut […] Iordania – plinătatea Împărăției Cerurilor. El, cel care s-a născut înainte de toate, a fost născut din nou. El, cel care a fost o dată uns, a fost uns din nou. Cel care s-a mântuit, i-a mântuit pe alții.

Într-adevăr, fiecare trebuie să rostească misterul. Tatăl omniprezent unit cu fecioara coborâtă pe pământ și cu focul care strălucea pentru el în acea zi. El a apărut în marea cameră nupțială. Ca urmare, în acea zi, corpul s-a renăscut. A părăsit camera nupțială și a luat forma unui singur trup din mire și mireasă. Prin acestea, Isus a stabilit noua ordine lumească. Este esențial ca fiecare ucenic să fie sub slava sa.

Adam a luat ființă din două fecioare, din Duhul Sfânt și solul virgin. Prin urmare, Hristos s-a născut dintr-o fecioară pentru a restabili Decăderea care a avut loc la început.

Există doi copaci în Paradis. Unul este destinat animalelor iar celălalt oamenilor. Adam a mâncat din cel destinat animalelor. A devenit la rândul său un animal și a dat naștere animalelor. Din acest motiv, copiii lui Adam preaslăvesc animalele. Dumnezeu l-a creat pe om. (…) Omul l-a creat pe Dumnezeu. Aceasta este ordinea în lume – oamenii îi crează pe zei și se închină creației lor. Ar fi mai potrivit ca zeii să se închine oamenilor!

Cu siguranță ceea ce realizează un om depinde de abilitățile sale. Din acest motiv, ne referim la realizările unei persoane ca la „abilitățile sale”. Printre realizările sale se numără și copiii săi. Ei sunt rezultatul unui moment de dezinvoltură. Astfel, abilitățile sale determină ceea ce poate realiza, dar pacea sa se observă cu ușurință în proprii săi copii. Vei vedea că acest lucru se aplică în mod direct imaginii.

În această lume, sclavii lucrează pe gratis. În Împărăția Cerurilor, libertatea le va aduce un serviciu sclavilor: copiii camerei nupțiale vor constitui un ajutor ai copiiilor căsătoriei. Copiii camerei nupțiale au doar un singur nume: pacea. Ei nu iau altă formă, pentru că au cotemplarea.

Cei care spun că vor muri întâi și apoi se vor ridica la ceruri, greșesc. Dacă nu vor primi, mai întâi mântuirea, cât timp vor trăi, când vor muri, nu vor mai primi nimic. La fel, când se vorbește despre botez, ”Botezul este un lucru extraordinar”, pentru că dacă oamenii îl vor primii, vor trăi.

Apostolul Filip a spus, ”Iosif, tâmplarul, a plantat o grădină pentru că avea nevoie de lemn pentru comerțul său. El este cel care a realizat crucea din lemn din proprii săi copaci. Urmașul său, Isus, a fost spânzurat pe crucea realizată din propriul său lemn”. Dar, Copacul Vieții se află în mijlocul Grădinii. Cu toate acestea, din arborele de măslin avem mirul, iar din mir avem învierea.

Lumea aceasta este o mâncătoare de trupuri. Toate lucrurile consumate între ele sfârșesc prin a muri. Adevărul, este de asemenea un mâncător de viață. Prin urmare, nimeni care se hrănește cu adevăr nu va muri.

Mirul este superior botezului, pentru că din cuvântul ”Mir”, am fost numiți ”Creștini” și nu din cuvântul ”botez”. Și tot de la acesta provine și numele ”Hristos”. Pentru că Tatăl l-a uns pe Fiul iar Fiul i-a uns pe apostoli iar apostolii ne-a uns pe noi. Cel care a fost uns este bogat. El are învierea, lumina, crucea, Duhul Sfânt. Tatăl i-a dat Fiului acest dar în camera nupțială iar acesta abia l-a acceptat. Tatăl era în interiorul Fiului iar Fiul era în interiorul Tatălui. Aceasta este Împărția Cerurilor.

Lumea a luat naștere printr-o greșeală pentru că cel care a dorit să o creeze vroia să fie nepieritoare și eternă. Astfel, lumea nu a fost niciodată nepieritoare, nici cel care a creat-o. Pentru că lucurile nu sunt nepieritoare, dar fiii, sunt. Nimic nu va putea deveni nemuritor, dacă mai întâi nu va deveni un fiu al Tatălui. Dar cel care nu are capacitatea de a primi, cum va fi în imposibilitatea de a da?

Paharul cu rugăciuni conține vin și apă, deoarece este ca sângele pentru care trebuie să mulțumim. Este plin de Duhul Sfânt și aparține omului perfect. Apa vie este asemenea unui corp. Este necesar să o dăruim omului.

Nu este necesar ca toți cei care dețin totul să se cunoască pe ei înșiși? Unii, într-adevăr, dacă nu se cunosc pe ei înșiși, nu se vor bucura de ceea ce dețin. Însă, cei care ajung să se cunoască, se vor bucura de ceea ce au.

Preotul este sfânt pentru că dacă a mâncat din trupul lui Hristos, se va dedica lui. La fel cum, orice va lua, se va dedica lui. De asemenea, cum să nu se dedice corpului însuși?

Prin perfecționarea apei botezului, Isus a golit-o de moarte. Astfel, ne scufundăm în apă, dar nu ne scufundăm în moarte. Când spiritul adie, aduce iarna. Când suflă Duhul Sfânt, vine vara.

Cel care cunoaște adevărul este un om liber, dar omul lliber nu păcătuiește pentru că ”Cel care păcătuiește este sclavul păcatului” (Ioan 8:34). Adevărul este mama iar cunoașterea este tatăl. Cei care cred că păcatul nu se aplică lor sunt numiți ”liberi” doar de către lume. Cunoașterea adevărului îi face pe acești oameni aroganți. Cuvintele le dau un sens al superiorității asupra întregii lumi. Dar ”dragostea zidește” (Corinteni 8:1). De fapt, cel care este într-adevăr liber prin cunoaștere, este un sclav, din iubire pentru cei care nu au fost încă capabili să atingă libertatea cunoașterii. Cunoașterea îi face liberi. Dragostea nu spune niciodată, ”Acesta este al tău” sau ”Acesta este al tău,” în schimb, ”Toate acestea sunt ale tale”. Dragostea spirituală este vin și mireasmă. Samariteanul nu a dat nimic omului rănit, decât vin și ulei. Nu este altceva decât unguent. El vindecă rănile pentru că ”dragostea acoperă o multitudine de păcate” (1 P 4:8).

Cele mai multe lucruri în lume , atâta timp cât părțile lor interioare sunt ascunse, stau drepte și prezente. Dacă sunt revelate, acesta mor, așa cum stă ca exemplu omul: atât timp cât intestinele unui om stau ascunse, omul este viu; când intestinele sunt expuse, omul va muri. La fel și cu copacii: în timp ce rădăcina este ascunsă, acesta crește. Dacă rădăcinile sunt expuse, copacul se usucă.

Atâta timp cât răutatea este ascunsă, ea este ineficientă, dar nu a fost eliminată din mijlocul seminței. Însă, când este eliberată, atunci iese la suprafață lumina din fiecare. Iar cei care o vor elibera vor primi mirul.

Sursa: gnosis.org/naghamm/gop.html
Traducator: Alina Iordan


 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.