Ce înseamnă Israel? Etimologia cuvântul Israel

Scurta istorie a poporului Israel

Iacov luptandu-se cu IngerulÎn conformitate cu Biblia ebraică „numele de Israela fost dat Patriarhului Iacov (Yisraʾel, Isrāʾīl; în Septuaginta greacă Ἰσραήλ; care înseamnă „lupta cu Dumnezeu”) , după ce s-a luptat cu succes cu un înger al lui Dumnezeu. Cei doisprezece fii ai lui Iacov, au devenit strămoșii israeliților, de asemenea, cunoscut sub numele de douăsprezece seminții ale lui Israel, sau copii lui Israel. Iacov și fiii săi au trăit în Canaan, dar au fost forțați de foamete să meargă în Egipt timp de patru generații până la Moise, un stră-strănepot lui Iacov, care a condus israeliții înapoi în Canaan, lucru pomenit în cartea biblica „Exodul”. Cel mai vechi artefact arheologic, care menționează cuvântul „Israel” este Stela lui Merneptah din Egiptul antic (datată la sfârșitul secolului al 13-lea î.en).

Noțiunea de „Țara Israel”, cunoscută în ebraică ca Eretz Yisrael (sau Eretz Yisroel), a fost importantă și sacră pentru poporul evreu din timpurile biblice. Potrivit Pentateuh-ului (primele 5 carti din Vechiul Testament), Dumnezeu a promis terenul (tara Canaanului) celor trei Patriarhi ai poporului evreu. Pe baza scripturii, perioada celor trei Patriarhi a fost plasată undeva la începutul celui de-al doilea mileniu î.Hr., iar primul Regat Israel a fost stabilit în jurul secolului al XI-lea î.Hr. Ulterior el s-a divizat în regatul Israel și cel al Iudeei sau Iuda, care au dăinuit în următorii 400 ani, fiind cunoscute din Biblie și din diverse surse extrabiblice. După căderea Regatului de nord a Israelului în 722 î.Hr. regatul Iudeei a persistat până la cucerirea babiloneana în 586 î.e.n. Până la cuceririle musulmane din secolul al 7-lea e.n. (pe o perioadă de peste 1500 de ani), regiunea a stat sub dominație asiriană, babiloniană, persană, greacă seleucidă, a cunoscut din nou o perioadă de independență vreme de două secole sub regatul ebraic al Hasmoneilor și Antipatrizilor, apoi a fost sub dominație romană, persană sasanidă și bizantină.

Sustinere istorică si biblică pentru cuvantul Israel

Revenim la cea mai veche atestare a Israelului ca popor o întâlnim în stela faraonului Merneptah (1220, în două versiuni identice), care în anul al cincilea de domnie a întreprins o campanie militară în Palestina. Faraonul se laudă că a învins cetăţile Ascalon, Ghezer, Ienoam, dar şi Israelul. Surprindem aici că limba egipteană foloseşte aşa-numitele determinative, adică semne ajutătoare la citire, pentru a identifica cărei clase semantice îi aparţine un cuvânt. Celelalte cetăţi au determinativul pentru “ţară străină”, pe când Israelul (ysry3r) are ataşat determinativul pentru “popor străin” (imaginea unui bărbat şi a unei femei, însoţite de trei liniuţe care sunt semnul pluralului). Scribul egiptean încearcă astfel să facă o diferenţă între celelalte cetăţi canaanite, bine determinate geografic şi Israel, care era probabil un grup de oameni nelocalizat cu precizie. Urmărind traseul campaniei lui Merneptah se poate presupune că Israelul trebuie situat undeva în zona deluroasă centrală, dar egiptenii nu raportau Israelul la o anumită cetate sau zonă.

Israel harta vecheCeea ce mai surprinde referitor la nume este şi etimologia lui. Ca în numeroase alte cazuri din Antichitate, numele Israel este teoforic, adică are în componenţă un nume divin. Acest nume divin nu este însă, aşa cum ne-am fi aşteptat, Iahve, ci El. În panteonul canaanit, El era divinitatea supremă, părintele zeilor, creatorul cerului şi pământului. Unii cercetători biblici, de exemplu americanul Frank Cross, s-au întrebat dacă Iahve nu era văzut efectiv ca o ipostază a lui El. Alţii au considerat că Iahve ar fi făcut parte iniţial din panteonul canaanit, mai ales că un text din Ugarit menţionează divinitatea Yw printre fiii lui El. Identificarea în sine este însă discutabilă, aşa că cel mai sigur este să constatăm faptul că El funcţionează în Vechiul Testament ca un nume generic divin, “Dumnezeu”, ca şi Elohim, fiind pus în paralelă cu numele personal Iahve.

Prima particulă a numelui Israel este un verb. Acesta poate fi “yaşar” “a fi drept” (deci “Dumnezeu este drept”), sau “a domni” sau “sarah” “a lupta” (“Dumnezeu va domni sau va lupta”). Biblia ebraică se pare că preferă ultima rădăcină, plecând de la naraţiunea din Facere 32:28, în care, ca urmare a luptei cu personajul misterios de la râul Iaboc, lui Iacob i se schimbă numele: “De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat (“sarita” de la “sarah”) cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor“. In varianta ebraica “ki sarita im E-lokim veim anashim vatuhal” care tradus inseamnacaci ai luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si ai invins”. Este acelaşi lucru pe care îl menţionează şi textul nostru din Osea 12:4-5, “un viteaz s-a luptat el cu Dumnezeu, cu îngerul s-a luptat şi l-a biruit“.

Numele Israel ar putea proveni din numele a 3 zei ISIS-RA-EL

După evrei, numele „Israel” înseamnă „Legea lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu străluceşte”. Să fie doar o coincidenţă faptul că numele „Israel” include numele a trei zei/zeităţi, sau ele stau la baza formării numelui „Israel”?

ISIS

IsisIsis (IS) a fost o zeiţă egipteană care a aparţinut dinastiei a 5-a. Numele ei literalmente se traduce ca „Zeiţa Tronului”. Cu toate acestea, hieroglifele folosite iniţial pentru numele său se traduceau ca femeie sau trup, adica muritoare şi e posibil ca ea să fi reprezentat Reginele pământene divinizate ale lumii. Cel mai adesea, ea era cunoscută ca soţia lui Horus sau, mai târziu, ca soţia lui Osiris şi mama lui Horus, fiind venerată ca soţia şi mama arhetipală. Isis este reprezentată ca arhetipul feminin al creaţiei, al naşterii – zeiţa fertilităţii şi a maternităţii. A primit multe denumiri precum „fecioara” Maria şi a jucat numeroase roluri în mitologie şi de-a lungul istoriei ca zeiţă, fecioară şi ca mamă.

Isis reprezintă aspectele feminine ale vieţii – masculin şi feminin, întrucât ea simbolizează creaţia, renaşterea, reîncarnarea, ascensiunea, intuiţia, abilităţile psihice, vibraţiile cu frecvenţe superioare, dragostea şi compasiunea. Cu alte cuvinte, Isis este însăşi natura şi tot ceea ce este natural în jurul nostru. Ea este zeiţa mamă – Marea Preoteasă – Zeiţa creaţiei şi o poate reprezenta pe Eva, prima femeie şi mama tuturor.

Isis a început să fie cunoscută destul de târziu în istoria egipteană când a început să fie asimilată cultelor celorlalte mari zeităţi cunoscute la acel moment. În cele din urmă a devenit cunoscută şi în afara Egiptului, pe întregul Orient Mijlociu cât şi în Europa, datorită templelor construite în cinstea ei, precum cele din Insulele Britanice. Urme ale adoratorilor ei au fost găsite în Europa creştină, mai exact în secolul al 6-lea, când ea era considerată ca fecioara mamă a lui Isus, Dumnezeul Creştin.

RA

Ra (câteodată scris Re) este Zeul-Soare al Heliopolisului în Egiptul antic. Ra însemna iniţial „gură” în limba egipteană şi făcea trimitere la faptul că el a creat zeităţile sistemului Ogdoad, cu excepţia a 8 noţiuni care l-au creat prin puterea vorbirii (în comparaţie cu ideile conform cărora, Yahweh a creat lumea). În perioadele dinastice egiptene de mai târziu, Ra a fost denumit ca Zeul Horus sau Re-Horakhty (dar şi sub multe alte variante ortografice).

Soarele este fie corpul lui Ra, fie ochiul său. Simbolurile lui Ra sunt simbolurile solare ale unui disc de aur sau simbolul (cerc cu un punct în centru). De asemenea, el a fost asociat cu pasărea Phoenix, renăscând din flăcări în fiecare dimineaţă.

Ra eyeOchiul lui RA a fost un simbol care semnifică puterea regală dar, în numerologie el reprezenta un sistem decimal care se termina după primele numere. Anticii credeau că acest simbol al indestructibilităţii ar putea ajuta la reîncarnare, renaştere şi asta datorită convingerilor acestora despre suflet. Mai recent, francmasoneria a adoptat simbolul ca Ochi al Providenţei. El a supravieţuit până în zilele noastre, fapt dovedit de faptul că el apare pe prima pagină a Marelui Sigiliu al Statelor Unite. Ochiul lui Horus (alături de Nekhbet şi Wadjet) a fost descoperit sub al 12-lea strat de bandaje pe mumia lui Tutankamon.

Horus a fost un zeu antic în mitologia egipteană care a avut un parcurs dramatic de-a lungul întregii istorii. La început, el era identificat cu Zeul Cerului, în care unul dintre ochii săi era Soarele iar celălalt era Luna. Ochiul mai slăbit şi-a pierdut treptat importanţa în mitologie, dar Horus era din ce în ce mai mult asociat cu Soarele, mai ales când a apărut Zeul Lunii, din cultul lui Toth. Ochiul său a avut o semnificaţie specială şi a devenit un simbol al puterii atunci când era asociat cu aspectele hieratice ale acestui subiect. Iniţial, Ra a deţinut această poziţie, dar pe măsură ce Horus devenea tot mai important, el s-a transformat în Zeul Soare, iar Horus i-a preluat poziţia, redenumindu-se Ra, sau Ra-Herkhty ( “Ra este Horus al celor două zări”). Mai târziu, sistemul numerologic al Ochiului lui Horus a scăzut în importanţă în lumea egipteană. În locul său au apărut noi adăugiri şi îmbunătăţiri ale aritmeticii egiptene care rezolva problemele sistemului Ochiului lui Horus. Problema sistemului de numerologie al lui Horus era că trebuia să scrii orice număr, de exemplu (1), fără a exclude nici o parte din acel număr sau şir de numere.

EL

Ellil

Zeul akkadian al pământului şi al vântului. El este fiul lui Ansar şi Kisar, zeităţile primordiale şi tatăl zeului Lunii Sin. Împreună cu Ea si Anu, formează puternica triadă a zeilor în religia antică din Mesopotamia. Ellil este reprezentat purtând o coroană decorată cu coarne. El este echivalentul Zeului Sumerian Enlil.” – De Micha F. Lindemans

Enlil

„Conform mitului Sumero-Babilonian, Enlil („stăpânul vântului”) este zeul aerului, vântului şi al furtunilor. Enlil este cel mai important zeu al panteonului mesopotamian şi este uneori numit Kur-Gal („marele munte”). Conform cosmologiei sumeriene, el s-a născut din unirea cerului An şi a pământului Ki. Ulterior, aceştia s-au despărţit, iar Enlil a reuşit să păstreze pământul de partea sa. Mai târziu, el l-a înlocuit pe An, ca zeul suprem. Soţia sa este Ninlil cu care are cinci copii: Nanna, Nerigal, Ningirsu, Ninurta şi Nisaba.

EnlilEnlil deţine Tăbliţele Destinului care îi dau putere asupra întregului cosmos şi a tuturor lucrurilor pământeşti. Uneori este prietenos cu omenirea, dar se poate transforma, la fel de bine, într-un zeu nemilos care pedepseşte omenii şi provoacă dezastre precum Marele Potop care a distrus omenirea, cu excepţia lui Atrahasis. Enlil este portretizat purtând o coroană cu coarne, simbol al puterii sale.Templul său cel mai prestigios s-a aflat în oraşul Nippur, el fiind patronul său. Echivalentul său este Zeul Akkadian Ellil.” – De Micha F. Lindemans

De asemenea, aş vrea să mai adaug faptul că EL şi YHWH au fost doi „zei” distincţi – a se vedea: YHWH înseamnă Marduk . Prin urmare, El şi Yahweh sunt doi zei diferiţi unul de celălalt. Yahweh a fost venerat ca zeul războiului de cei din deşerturile din sudul Palestinei, în timp ce El era zeul Israelului, dominând regiunea Mesopotamiei. Istoric vorbind, cei doi zei trebuie să fie consideraţi diferiţi unul de celălalt, urmând ca apoi, aceştia să fie acceptaţi ca înrudiţi prin intermediul sincretismului politic şi religios, spune Betty Rhodes

Israel – modelul contemplaţiei

Totuşi, interpretarea iudaică a propus şi o altă etimologie. Din punctul de vedere ştiinţific, aceasta nu se justifică, dar nici nu îşi propune. Ea funcţionează ca o etimologie populară, fiind de fapt o interpretare teologică. Există numeroase exemple de genul acesta în Scriptură, stabilindu-se practic o corespondenţă între două realităţi pe baza asemănării lingvistice. Este, altfel spus, un joc de cuvinte duhovnicesc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMarele medio-platonist iudeu Philo Alexandrinul îl compara pe Ismael, al cărui nume înseamnă “auzirea lui Dumnezeu”, cu Iacob, al cărui nume Israel se tâlcuieşte “vederea lui Dumnezeu”, ceea ce arată superioritatea vederii faţă de auzire. Ebraic, numele Yisraâel este tâlcuit prin “âiş raâah El” “bărbatul care L-a văzut pe Dumnezeu”.

Această interpretare, care apare la Origen, a fost intens utilizată de Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti (James L. Kugel, The Bible as It Was, pp. 227-229). Astfel,

  • Clement Alexandrinul spune că Faţa lui Dumnezeu este Logosul, iar Iacob a primit numele Israel pentru că L-a văzut pe Domnul Dumnezeu, Logosul (Pedagogul 1, 7, 57, 2, trad. M. Harl, Éd. du Cerf, Paris, 1960, SCh 70, pp. 212-213).
  • Origen scrie de asemenea: “Numai ei iudeii sunt seminţia numită după numele celui care a văzut pe Dumnezeu (deoarece aceast lucru înseamnă numele lui Iacov atunci când îl traduci)” (Peri arhon, 4, 3, 12, PSB 8, p. 291).
  • Ipolit al Romei (fragm. 16 la Pentateuh) scria: “Israel înseamnă “omul care Îl vede pe Dumnezeu“, în timp ce alţii spun că este “omul care Îl va vedea pe Dumnezeu””,
  • Eusebiu de Cezareea explică vederea lui Dumnezeu prin cunoaştere: “Israel înseamnă “care Îl vede pe Dumnezeu”, în sensul capacităţii din om de a-L cunoaşte şi a-L contempla” (Pregătirea Evangheliei, 11, 6, 31). La fel tâlcuieşte şi Sf. Ioan Gură de Aur (Omilii la Facere (II), 58, 2, p. 250).

Sensul nu este deloc forţat, pentru că şi în Facere 32, locul unde se desfăşoară lupta va primi denumirea Penuel sau Peniel, “faţa lui Dumnezeu”. Iacob însuşi exclamă: “Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu!” (versetul 30). Israel este modelul teofanic, expresia omului care îl poate vedea încă din viaţa aceasta pământească pe Dumnezeu. Aşa cum se observă la Ipolit, unii interpretau la viitor, ca şi cum vederea lui Dumnezeu va fi posibilă doar în viitor. Totuşi după Facere 32:30, contemplarea lui Dumnezeu este descrisă ca un fapt deja petrecut, accesibil, care aduce izbăvirea sufletului.


 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.