Cum să foloseşti ceaiul ca medicament

  Ceai medicinal chinezescMedicina Tradiţională Chineză (MTC) este o artă şi ştiinţă străveche. Mărturisesc că nu este un domeniu la care să mă pricep destul de bine. Cu toate acestea, pot spune că am asistat la numeroase vindecări “miraculoase” ale persoanelor care au folosit MTC ca metodă de terapie, decât în oricare altă parte.

Oricum, de curând am mers la o minunată ceremonie taoistă a ceaiului şi am ascultat o prelegere de trei ore despre ceai, istoria sa şi rolul pe care îl are în cadrul procesului de vindecare. De profesie specialist în plante medicinale (după tradiţia occidentală), recomand în permanenţă ceaiul, clienţilor mei; totuşi, acum am realizat cât de des beau oamenii “ceai” pe bază de plante doar de plăcere şi nu îşi dau seama că aceste ceaiuri sunt medicamente destul de puternice. Fără să ştii ceea ce bei, te poţi îmbolnăvi sau poţi înrăutăţii o stare de sănătate.

În prezent, cei mai mulţi dintre noi, ştim că ceaiul verde aduce beneficii organismului – ajută la reducerea inflamaţiei, este un antioxidant puternic, poate ajuta la pierderea în greutate şi îmbunătăţirea stării generale de sănătate a organismului. Dar ştiaţi că ceaiul negru ( soiul chinezesc, nu englezesc), oolong şi minunatul ceai numit Pu’er sunt, în acelaşi timp şi medicamente? Nici eu.

Ceai de musetelPrin urmare, haide-ţi să aruncăm o privire la unele ceaiuri folosite în mod frecvent (cât şi la unele mai neobişnuite, de asemenea). Dacă oricare dintre acestea sunt băuturile tale preferate, asigură-te că orice bei, te ajută şi nu îţi aduce prejudicii de nici un fel. Nu uita: toate plantele sunt medicamente, indiferent dacă sunt sub formă de “ceai” (de fapt, termenul corect atunci când vorbim despre plante este “infuzie” sau “fiertură”), tinctură sau capsule.

Plante Preferate:

Cui nu-i place o ceaşcă de ceai de mentă sau de muşeţel? Dar ştiai că menta piperată este un medicament destul de puternic cu acţiune la nivel intestinal (poate prea puternic pentru unii – mai ales copii), dar menta verde acţionează mult mai blând şi este tonică pentru stomac , în special?

În timp ce menta piperată este un tonic eficient în cazul bolilor digestive cronice, menta verde este recomandaă să fie consumată după masă deoarece stimulează enzimele digestive  şi ajută la digestia proteinelor, în timp ce cea piperată nu acţionează în mod similar. Mai mult, în cazul în care eşti o persoană “nervoasă” (predispusă la mânie, transpiraţii, hipertensiune arterială), menta piperată te poate “inflama” şi mai mult; pe de altă parte, menta verde te relaxează şi are un efect calmant.

Alături de ceaiul negru, ceaiul de muşeţel este cel mai popular din lume. Toată lumea ştie că muşeţelul este o plantă cu efect calmant, potrivit pentru copii şi adulţii irascibili, dar conduce şi la deshidratare şi la reducerea temperaturii corporale. Dacă eşti deja răcit sau deshidratat, muşeţelul poate agrava simptomele. Mai mult, făcând parte din familia ambroziei, unele persoane pot avea reacţii alergice la florile de muşeţel.

Prin urmare, după cum poţi vedea, plantele medicinale sunt medicamente, indiferent dacă ele sunt consumate după cină sau dacă sunt prescrise de către un specialist în plante medicinale. Informează-te şi nu consuma orice şi oricând ai ocazia.

Ceai chinezesc ca medicamentCeaiuri Chinezeşti

Iată ce am învăţat până în prezent, iar acest lucru este esenţial tututor ceaiurilor chinezeşti (şi probabil şi ceaiurilor pe bază de plante, la fel de bine, nu am încercat încă): acestea trebuie să fie spălate înainte de preparare. Care este rolul spălării?  Ea înlătură mare parte din cafeină, din praful şi resturile depuse pe frunze, le “învioreaz㔺i crează un spaţiu între ele, ajutând la realizarea  infuziei.

Cum se limpezeşte ceaiul? Pur şi simplu, lasă frunzele la infuzat prin turnarea apei fierbinți peste ele, agită vasul o dată sau de două ori, apoi aruncă apa. Foloseşte apoi apă proaspătă, fierbinte pentru a infuza ceaiul. Dacă foloseşti frunze de ceai de bună calitate, le poţi folosi de trei sau patru ori pentru infuzii (asigură-te că le foloseşti în aceeaşi zi; nu le pune în frigider pentru a le folosi mâine).

Ceaiul Oolong

Ceai oolongExistă mai multe tipuri de ceai Oolong. Oolong este un tip de ceai care a fost uscat la soare apoi oxidat (sau fermentat). Beneficiile sale sunt: scădere în greutate, prevenirea îmbătrânirii (datorită oxidanţilor), scăderea tensiunii arteriale, prevenirea cariilor dentare ( rol antibacterian), efect calmant şi detoxifiere a ficatului (care, în schimb, ajută la tratarea problemelor dermatologice precum acnee şi eczeme), cât şi scăderea nivelului de zahăr din sânge.

Mod de preparare: spală frunzele apoi lasă-le la infuzat în apă clocotită între 30 de secunde şi câteva minute. Poţi prepara de mai multe ori o infuzie din aceleaşi frunze. Bea ceaiul după 20 minute de la masa de prânz pentru o digestie eficientă şi ardere a grăsimilor (din nou, fără lapte).

Ceaiul Pu’er

Ceai PuerCeaiul Pu’er (denumit după numele unui oraş din provincia Yunnan) este practic un ceai verde care a fost lăsat să se matureze câţiva ani, într-un loc întunecos, până s-a oxidat şi fermentat. Ceaiul Pu’er are toate beneficiile ceaiurilor verde şi oolong, dar s-a demonstrat că are un efect preventiv şi pozitiv în lupta împotriva cancerului.

Mod de preparare: se spală şi se infuzează ca şi ceaiul oolong. Poţi bea şi seara ceai Pu’er, întrucât ajută la pregătirea organismului pentru somn. Încearcă-l înainte de ora 20:00 (asta, în cazul în care nu eşti ca şi mine şi asta este ora ta de culcare… apoi încearcă-l la ora 6:00)

Atenţie: în afară de obişnuitul “consultaţi medicul dumneavoastră” şi “doar pentru informarea dumneavoastră” reţineţi că eu nu sunt un practician MTC. Există o mulţime de informaţii minunate despre ceai (cât şi experţi la fel de minunaţi). Dacă te interesează acest gen de informaţii, îţi recomand să te documentezi mai mult despre acest subiect. Doar asigură-te că te opreşti pentru o pauză de ceai.

Sursa: mindbodygreen.com


 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , , , , , , , , , , , , ,

One Response to Cum să foloseşti ceaiul ca medicament

  1. Sabina 12 iunie 2014 at 3:13 pm #

    Daca vrei sa ai un ten bine hidratat, neted si luminos, stimuleaza circulatia sangelui in zona fetei prin masarea zilnica cu un cub inghetat de ceai negru (cuburile se prepara saptamanal). De asemenea, daca ai buze uscate si crapate aplica pe ele un plic se ceai inmuiat in apa si maseaza timp de cateva minute fara sa te clatesti cu apa”, a recomandat Angela Beju.

    Pentru persoanele cu parul inchis la culoarea, ceaiul negru se foloseste pentru a revigora nuanta. Foloseste la ultima clatire o infuzie de ceai negru si parul tau va deveni mult mai stralucitor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.