5 metode naturale de a scăpa de acnee la timp pentru sărbători

Cum sa scapi natural de acneeÎncerci să-ți cureți tenul la timp pentru sărbătorile de iarnă? Cea mai rapidă și eficientă metodă pentru a-ți face tenul luminos și curat este să incluzi în rutina zilnică atât tratamente interne, cât și locale.

1. Îmbunătățește-ți dieta

Petrecerile de sărbători sunt pline de tentații culinare care nu sunt bune pentru pielea ta. Nimeni nu își dorește să rateze răsfățul întru totul, dar este important să-ți cunoști tipul de ten și să eviți acele alimente care îți dăunează.

Dacă pielea ta se înroșește repede sau te simți fierbinte în obraji, ferește-te de alimentele picante. Același sfat se aplică și celor care suferă de acnee rozacee. De asemenea, alcoolul este de evitat în cazurile de rozacee. Pentru cei cu acnee și ten gras, se recomandă eliminarea produselor lactate și a prăjelilor. Zahărul și făina albă produc inflamații și pot înrăutăți condiția pielii. Îți dorești un mic răsfăț? Consumă caviar și ciocolată neagră. Ambele aduc numeroase beneficii sănătății și de asemenea sunt bune pentru suflet.

2. Infuziile de ceai

Ceaiurile sunt foarte benefice pielii. Alege sortimentul care ți se potrivește cel mai bine sau alternează-le. Este recomandat să bei 2-3 căni pe zi.

După amiaza, fierbe o cană pentru băut și una pentru a te spăla pe față. Lasă ceaiul pentru spălat să se decanteze timp de 10 minute, iar apoi să se răcească până la temperatura camerei. Folosește dischete de bumbac sau o cârpă pe care se le înmoi în ceaiul obținut. Aplică-le pe față și lasă-le să se usuce în mod natural timp de 10 minute.

  • Ceaiul de mușețel este cea mai bună alegere pentru a reduce roșeața tipică iernii. Se comportă ca un antiinflamator și are proprietăți de calmare. Intern, ajută la reducerea stresului și la un somn bun.
  • Ceaiul verde este considerat un super aliment, plin de antioxidanți care reduc inflamația. Folosirea ceaiului verde diminuează excesul de sebum și senzația de ten uleios și protejează împotriva bacteriei care cauzează acnee. Pentru cei care suferă de rozacee și sunt sensibili și la expunerea la soare, ceaiul verde estompează reacția pielii la razele UV.
  • Ceaiul Rooibos este o alegere excelentă pentru iarnă. Acest ceai curăță porii și lasă pielea fină și hidratată. Este o minunată alternativă fără cafeină, care accelerează vindecarea pielii la modul general.

3. Aprovizionează-te cu turmeric

Turmericul este încă un aliat important în îngrijirea pielii care poate fi folosit atât intern, cât și local. Proprietățile sale antioxidante și antiinflamatorii reduc roșeața și elimină coșurile. În medicina chinezească, tumericul este folosit pentru a trata rețelele de mici vase de sânge sparte care pot apărea pe piele.

Pentru uz intern, amestecă zilnic o linguriță de turmeric în mâncare sau caută capsule cu turmeric sau cu ingredientul său activ, curcumina. Evită folosirea internă dacă ai avut calculi biliari sau dacă iei medicamente pentru subțierea sângelui.

De două ori pe săptămână poți amestesca turmeric cu apă și să folosești rezultatul ca mască de față. Lasă să acționeze timp de 10 minute, apoi clătește. Ai grijă să clătești bine ca pielea ta să nu devină portocalie!

4. Suplimentele cu zinc

Studiile clinice au sugerat că zincul ajută în lupta cu acneea, vindecă pielea tumefiată și reduce excesul de sebum. Ia câte un supliment de zinc de două sau trei ori pe zi. De asemenea, folosește creme hidratante care conțin zinc ca ingredient principal.

5. Începe să folosești uleiul de primulă

Uleiul de primulă este bogat în acizi grași de tip omega-6 și este folosit mai ales pentru tratamentul bolilor de piele, de la acneea și rozacee până la eczeme și psoriazis. Pentru eczeme și rozacee, uleiul de primulă ajută prin eliminarea petelor roșii și reducerea inflamației. În cazul acneei, a fost dovedit faptul că uleiul de primulă diluează sebumul, reducând astfel riscul ca porii să se astupe. Este folosit de obicei pentru acneea hormonală, când coșurile apar pe bărbie și pe linia maxilarului.

Introdu aceste cinci ponturi în alimentație și în rutina de îngrijire zilnică în următoarele săptămâni și cu siguranță vei străluci în acest sezon!

Sursa: mindbodygreen.com
Foto: shutterstock.com
Traducere: Srebrov Simona


 Informează-te dacă vrei să fii sănătos
Vrei să fii sănătos?

Dacă vrei să primești informații interesante, practice și utile, înscrie-te aici

, , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.